Social

Detectivii particulari, la examen!

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova organizează examen de atestare a calităţii de detectiv particular. Dacă sunteţi tentat să deveniţi un demn urmaş al lui Sherlock Holmes, trebuie să îndepliniţi câteva criterii precise, impuse de legislaţia actuală. De asemenea, trebuie să depuneţi la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IJP Prahova următoarele documente: cerere; curriculum vitae; actele de stare civilă, în copii legalizate; actele de studii, în copii legalizate; actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată; fişa medicală tip; rezultatul testării psihologice efectuate de un laborator specializat; certificat de cazier judiciar; declaraţie din care să rezulte că nu desfăşuraţi o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice; dovada achitării tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit în cuantum de 139 lei.
Tematica şi bibliografia vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor după depunerea şi acceptarea dosarelor. Concursul va avea loc la data de 9 septembrie 2009, începand cu ora 8.30, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, situat în Ploieşti, Str. Vasile Lupu nr. 60.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *