Eden Garden, Lido Gârbea şi Voipan, firmele care le dau “laptele şi cornul” copiilor noştri

Categorie: Social 3 September 2009

Licitaţia pentru pachetul “Lapte şi corn”, care va fi distribuit şcolarilor şi preşcolarilor din judeţul Prahova, s-a încheiat. Consiliul Judeţean a semnat contractele de distribuţie cu trei firme din judeţ, care vor fi responsabile cu hrana copiilor. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii CJ, judeţul a fost împărţit în 10 zone de distribuţie. Prima firmă – Eden Garden SRL Plopeni – va distribui lapte şi corn în unităţile de învătaţământ din zonele Vălenii de Munte, Băicoi, Mizil, Urlaţi, Plopeni, Boldeşti Scăeni şi Puchenii Mari. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 8,4 milioane lei. SC Lido Gârbea Pauleşti va acoperi zona municipiului Ploieşti, contractul încheiat cu Consiliul Judeţean Prahova ridicându-se la aproape 5 milioane de lei. Cea de-a treia societate de distribuţie – Voipan, cu sediul la Telega, dar binecunoscută în Câmpina şi localităţile vecine – va asigura produse pentru zona municipiului Câmpina şi a oraşului Sinaia. Valoarea acestui contract este de 2,3 milioane lei. Precizăm că, în judeţul Prahova, peste 77.000 de preşcolari şi elevi vor beneficia anul acesta de “lapte şi corn”.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul