Proiecte de milioane de euro cu doar trei oameni

Categorie: Administratie publica 30 September 2009

Barbu si DraghiaPuţini sunt cei care ştiu ce înseamnă munca la documentaţia aferentă unui proiect cu finanţare europeană. Pentru că birocraţia UE o bate lejer pe cea românească. Şi mai puţini sunt cei care ştiu cine întocmeşte această documentaţie pentru proiectele Câmpinei (indiferent dacă aceste proiecte sunt aprobate sau nu, documentaţia necesită acelaşi volum de muncă). Sunt trei oameni (doar trei) în Primăria Câmpina, care se ocupă de proiecte – Gabriela Barbu, Dana Hoitan şi Dana HoitanLucian Draghia. Sunt funcţionari publici, fac parte din Compartimentul programe de finanţare şi relaţii internaţionale şi nu plimbă hârtii doar ca să se afle în treabă. Hârtiile lor aduc bani europeni. Sigur, intervenţiile politice sunt importante la obţinerea fondurilor, la promovarea unui proiect, dar fără munca din spatele acestor intervenţii şi promovări, proiectul nici măcar nu ar exista. De aceea, credem că este important ca oamenii să ştie cine sunt cei care muncesc efectiv şi care, de cele mai multe ori, nici nu sunt pomeniţi când se împart laurii.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul