“Serbările Toamnei” – prima zi, cu bune şi rele

Categorie: Campina 19 September 2009

Serbari 0În general, toată lumea s-a simţit bine. Copiii – de la foarte bine în sus, având în vedere că pentru ei au existat tot felul de tentaţii, mai mult sau mai puţin costisitoare. Cu mici excepţii, organizatorii au reuşit să respecte programul şi chiar să… fenteze ploaia, principalele acţiuni având loc înainte şi după torenţiala de la orele prânzului. Pe scurt – o maşină de epocă, din 1936, care s-a bucurat de mare succes, cai de rasă şi călăreţi superbi, costume (parţial) de epocă, clowni, personaje de desene animate, dar şi de circ, multe terase, bere şi mici, frigărui, baloane şi acadele, multe tarabe acoperite şi ceva mai stilizate, unde se vindeau tot felul de produse (de la cosmetice la mărgele şi poşete, de la flori la icoane şi tablouri). Un amestec ce unora nu le-a plăcut, dar care se practică şi, într-un fel, ne defineşte pe noi ca şi popor.Aproape toţi comercianţii au avut clienţi, dar o atenţie anume s-a îndreptat către cortul preoţilor de la Mănăstirea Bucium din Iaşi, iar cei prezenţi la festival au putut vedea diferenţa dintre kitsch-uri şi şi obiecte religioase veritabile.
În ceea ce priveşte autorităţile locale, e de apreciat încercarea de socializare cu publicul a primarului şi a unor consilieri locali (că tot nu-i cunoaşte lumea pe aceştia din urmă, după cum a reieşit şi din sondajul realizat de CampinaPH). Am remarcat şi emoţii mari la unii dintre angajaţii Primăriei (cei care, de obicei, duc greul şi care sunt puşi în umbră de alţii, mai puţin implicaţi în muncă).
Serbari 3Serbari 1Serbari 2
Am mai remarcat ceva interesant – la “Serbările Toamnei” nu au participat decât consilierii locali ai PD-L. E adevărat, viceprimarul Ion Dragomir este în concediu, dar nici un consilier PSD nu a venit la acţiune, au lipsit şi cei ai PIN (explicabil, având în vedere situaţia delicată în care se află Jenica Tabacu, cea care, dincolo de toate, rămâne iniţiatoarea manifestării şi organizatorul principal al ediţiei de anul trecut), au lipsit şi cei doi consilieri PNL (la fel de explicabil, având în vedere faptul că ei au criticat alocarea celor două miliarde pentru festival, în perioadă de criză). Au fost prezenţi, însă, senatorul Georgică Severin, dar şi, surpriză, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cea care, “pentru sprijinul acordat Câmpinei”, a primit o plachetă cu stema municipiului Câmpina şi un buchet de flori. Nu s-a pomenit nici măcar o dată numele partidului din care fac parte politicienii prezenţi la festival, dar dacă tot ne vor pe noi uniţi, n-ar putea face ei primul pas? Măcar la “Serbările Toamnei”.
Serbari 5
Serbari 6
Serbari 4
Serbari 10
Serbari 11Serbari 7
Serbari 9Pe scenă au urcat, în timpul zilei, solişti şi formaţii locale, iar seara – Datina, Vunk, Sixteens şi COMPACT.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul