Camera de Conturi, interesată de onorariile încasate de avocatul Constantin Pănoiu de la bugetul local
La Camera de Conturi Prahova a ajuns o reclamaţie privind onorariile încasate de la bugetul local de avocatul Constantin Pănoiu. Informaţia a fost prezentată la ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina de către consilierul Elena Albu. Aceasta a mai precizat că, “din câte ştiu eu, inspectorii Camerei de Conturi au în vedere să dea curs acestei reclamaţii”. Se pare că reclamaţia a fost făcută de un alt avocat din Câmpina, deranjat că municipalitatea apelează doar la Constantin Pănoiu pentru dosarele pe care le Câmpina pe rolul diferitelor instanţe. Sunt dosare complicate şi complexe, după cum afirma primarul Horia Tiseanu, iar apelarea la Pănoiu a fost aprobată în plenul Consiliului Local, încă din mandatul trecut. În privinţa onorariilor, şi acestea sunt aprobate de consilieri. De exemplu, pentru procesul cu presupuşii moştenitori ai lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Pănoiu a primit 15.000 lei, iar pentru celelalte procese onorariul a fost stabilit la 5.000 lei.
Tot la ultima şedinţă, la “diverse”, s-a discutat şi aprobat cererea lui Constantin Pănoiu de suplimentare cu 10.000 lei a onorariului pentru interminabilul proces cu soţii Cornoiu-Jităraşu. Cauzele dintre cele două părţi se derulează de cinci mandate şi au ajuns să numere peste 60 de dosare. În momentul de faţă, pentru o singură acţiune există şapte dosare aflate pe rolul Tribunalului Dolj. Pentru a reprezenta administraţia locală în acest caz, avocatul Constantin Pănoiu a primit, în luna mai a anului 2007, suma de 9.000 lei. Acum, invocând prelungirea procesului, strămutarea lui, creşterea pretenţiilor soţilor Cornoiu-Jităraşu la 900.000 lei daune materiale, dar şi 10.000 euro daune morale, avocatul Constantin Pănoiu a solicitat Consiliului Local completarea onorariilor cu suma de 10.000 lei. Şi solicitarea a fost aprobată. Unii dintre consilierii locali au, totuşi, emoţii în privinţa verificărilor ce ar putea fi făcute de Camera de Conturi, dar e puţin probabil să le impute cineva cheltuielile făcute cu procesele în care municipalitatea a fost şi este reprezentată de Pănoiu.



















