La Buşteni se pregăteşte inaugurarea parcului de distracţii
Este vorba despre un “fun park”, realizat după modelul celor din celebrele staţiuni din Austria, Germania sau Franţa. Parcul este amplasat în apropierea pârtiei Kalinderu, se întinde pe o suprafaţă de 14.000 metri pătraţi şi reprezintă o alternativă la schi sau săniuş. Aici sunt amplasate tobogane, trambuline, baby-lift-uri, panouri de căţărare şi un carusel. Parcul va fi dotat cu instalaţie de nocturnă, iar accesul în zona de distracţie se va face cu o cartelă magnetică. Investiţia se ridică la 2,5 milioane de euro, bani care provin din fonduri europene şi de la Guvern. Parcul de distracţii va funcţiona atât iarna, cât şi vara, iar inaugurarea lui va avea loc în preajma sărbătorilor de iarnă.




















