Archive for December, 2009

Foştii salariaţi ai CPGC au câştigat procesul. Cine le plăteşte salariile compensatorii?12.29.09

CPGC Campina 2Lichidatorul Companiei Publice, Paul Tifigiu, a anunţat în scris autorităţile locale că trebuie să le achite foştilor salariaţi ai CPGC suma de 278.373 lei. Compania Publică de Gospodărie Comunală a pierdut, la Curtea de Apel Ploieşti, procesul intentat de foştii salariaţi, aceştia revendicând plata a zece salarii nete pe economie, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în caz de disponibilizări. Precizăm că fosta conducere a CPGC a refuzat să facă această plată, astfel că salariaţii s-au văzut nevoiţi să se adreseze instanţei, care le-a dat dreptate. (more…)

Posted in Administratie publicawith No Comments →

Accidente rutiere grave, produse ieri în zona Câmpinei12.29.09

Primul accident a avut loc în jurul orei 18.30. Câmpineanul Marian C., de 35 ani, conducea un autoturism în comuna Brebu. Acesta nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil acoperit cu polei şi, într-o curbă uşoară la dreapta, a intrat în derapaj şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de Ovidiu B. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea celor doi pasageri (ambii din Brebu) aflaţi în maşina condusă regulamentar. (more…)

Posted in Socialwith No Comments →

Lucrările pe tronsonul Câmpina-Predeal au adus pierderi mari CFR12.29.09

Compania CFR Călători a anunţat că a înregistrat în acest an o scădere a traficului de pasageri cu 13% faţă de anul trecut. Printre motivele enumerate de conducerea Companiei CFR Călători se regăseşte şi cel privind executarea lucrărilor pe tronsoanele Bucureşti – Constanţa şi Câmpina – Predeal. “În aceste condiţii, veniturile totale preliminare a se realiza în anul 2009 reprezintă 98% faţă de realizările anului 2008″, susţin reprezentanţii companiei, fără a preciza la cât se ridică această valorare. Compania a pus în circulaţie zilnic 1.594 de trenuri de călători. (more…)

Posted in Socialwith No Comments →

Locaţie nouă pentru… pensula-record12.29.09

pensulaCâmpina a intrat în “Guinness Book” cu cea mai mare pensulă din lume cu care se poate picta. Recordul a  fost stabilit cu ocazia ediţiei a II-a a “Serbărilor Toamnei”, care a avut loc în zilele de 19 şi 20 septembrie. După acel moment, pensula record a fost amplasată în curtea Primăriei, pe un spaţiu verde. Acum, din cauza timpului nefavorabil,  autorităţile locale au luat măsura mutării acesteia din curtea Primăriei în interiorul Casei Tineretului, găsindu-i-se un loc la etajul clădirii, în holul principal. Aşa că, dacă vreţi s-o admiraţi… ştiţi unde o găsiţi!

Posted in Administratie publicawith No Comments →

Dr. Călin Tiu, despre demiterea de la conducerea Spitalului Municipal12.29.09

Calin Tiu 2Vă reamintim faptul că, înainte cu doar o zi ca noul Guvern să depună jurământul, ministrul interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, a semnat o dispoziţie prin care a înlocuit mai mulţi directori de unităţi medicale. Printre aceştia s-a numărat şi dr. Călin Tiu, managerul interimar al Spitalului Municipal Câmpina. Am scris despre asta la momentul respectiv. Revenim acum cu punctul de vedere al lui Călin Tiu faţă de această poveste cu iz politic: “Mă aşteptam la un asemenea deznodământ după rezultatul alegerilor. Practic, lumea a avut de ales pentru spital între Tiu şi Ţiţei şi a ales Ţiţei. Aşa că nu-mi rămâne decât să mă concentrez pe priorităţile mele, pe care le cam neglijasem în ultima vreme în favoarea problemelor spitalului… (more…)

Tags:

Posted in Administratie publicawith No Comments →

Moş Crăciun a poposit şi la PD-L12.29.09

pdl 1Chiar în Ajunul Crăciunului, la sediul PD-L a poposit Moş Crăciun, însoţit de doi spiriduşi. Zeci de copii, cei mai mulţi dintre ei trecători ocazionali, s-au bucurat de darurile primite de la Moş Crăciun într-o sacoşă… portocalie. pdl 2La momentul sosirii Moşului, la sediul PD-L erau prezenţi atât preşedintele filialei locale, Horia Tiseanu, cât şi consilierii locali ai acestui partid. În timp ce Moş Crăciun împărţea daruri, iar consilierii se fotografiau cu… Crăciuniţele, Horia Tiseanu ne-a declarat: “Mă bucur că am putut organiza pentru al şaselea an consecutiv sosirea lui Moş Crăciun. De altfel, copiii ştiu deja de această tradiţie şi au venit cu mult timp înaintea sosirii Moşului la sediul partidului nostru. Am încercat şi sper eu că am şi reuşit, cu ajutorul unor sponsori, să aducem o clipă de bucurie unor copii, aceasta fiind doar o picătură din oceanul de bunătate cu care ar trebui întâmpinată sărbătoarea Naşterii Domnului. Au fost 300 de pachete, pe care Moş Crăciun le-a oferit tuturor copiilor care s-au oprit pentru o clipă la… sacul Moşului”.

Posted in Socialwith No Comments →

Asistaţii social au primit pachete pentru toată perioada sărbătorilor12.29.09

cantina socialaCantina socială – administrată de Marga Perian şi care se află în incinta Grupului Şcolar Construcţii de Maşini din cartierul Turnătoriei – deserveşte aproximativ 100 de asistaţi social din Câmpina. Pe perioada sărbătorilor de iarnă, la fel ca şi în anii trecuţi, cantina este închisă, astfel încât persoanele deservite de această cantină au fost chemate înainte de Crăciun pentru a-şi primi pachetele pentru întreaga perioadă. După cum ne-a explicat Marga Perian “este vorba de câte un pachet în valoare de 100 de lei pentru fiecare persoană. Orice asistat primeşte mâncare în valoare de 6 lei în fiecare zi, iar pentru cele 12 zile în care cantina este închisă ar rezulta un pachet de 72 lei, la care s-au mai adăugat unele sponsorizări din partea unor oameni generoşi, astfel încât valoarea totală a pachetului ajunge la aproximativ 100 de lei”. (more…)

Posted in Socialwith No Comments →

Aceeaşi listă an de an, locuinţe ioc12.23.09

clConsiliul Local Câmpina a aprobat, la ultima şedinţă, lista cu solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă cu chirie din fondul locativ de stat. Este lista… clasică, aprobată an de an, care include 137 de persoane. Foarte rar se întâmplă ca lista să sufere mici modificări şi asta pentru că municipiul Câmpina stă foarte prost la capitolul locuinţe de închiriat. Şi nu numai. În plus, fondul locativ scade de la an la an deoarece s-a permis cumpărarea locuinţelor de către chiriaşii care au dorit acest lucru. Consilierii au recunoscut că aprobă o listă şi… atât. Că oamenii cer case, dar nu li se dă pentru că municipalitatea nu dispune de aşa ceva. (more…)

Posted in Administratie publicawith No Comments →

Jandarmii şi-au comemorat eroii căzuţi la Otopeni12.22.09

SupravietuitoriZilele acestea se împlinesc 20 de ani de la Revoluţia română. Astăzi sunt exact 20 de ani de la fuga lui Ceauşescu şi căderea regimului comunist. Mâine se împlinesc 20 de ani de la masacrul de la Otopeni, acolo unde 37 de militari de la Câmpina au fost ucişi în condiţii încă neelucidate. Unitatea de Jandarmi, denumită acum Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor pentru Comunicaţii, Informatică şi Logistică Jandarmi Câmpina, şi-a comemorat eroii, la acţiunea de astăzi participând peste 30 dintre cei 43 de supravieţuitori ai tragediei de la Otopeni. Au mai participat autorităţi locale, rude ale celor ucişi în urmă cu 20 de ani şi veterani ai Unităţii de Jandarmi. (more…)

Posted in Evenimentwith 1 Comment →

Călin Tiu, demis de la conducerea Spitalului Municipal Câmpina12.22.09

Tiu si MateiDr. Călin Tiu intenţiona să demisioneze din funcţia de manager interimar al spitalului din mai multe motive, dar mai ales din cauza lipsei de sprijin pe plan local. Nu mai e nevoie, pentru că astăzi a fost demis prin ordin al… ministrului demis al Sănătăţii, Adriean Videanu. O ultimă măsură a ministrului înainte de formarea noului cabinet. Ordinul are trei rânduri şi nu conţine nici o explicaţie. Lui Tiu i se aduce scurt la cunoştinţă că, începând de astăzi, este demis din funcţie, manager interimar fiind numit Alexandru Matei. Este vorba de fostul şef al Spitalului Municipal, cel care încă se mai judecă cu Ministerul Sănătăţii pentru modul în care a fost demis, anul trecut, de ministrul de atunci, Eugen Nicolăescu. Acum, Matei revine la conducerea spitalului şi este greu de crezut că această mutare s-a făcut fără cunoştinţa liderilor judeţeni şi locali ai PD-L.

Posted in Politicawith 2 Comments →

Băncile vor avea lacăt pe uşi în perioada 25-27 decembrie12.22.09

Rezolvaţi-vă problemele financiare cât mai aveţi timp! Şi asta pentru că, de sărbători, administraţiile financiare vor avea program special. Astfel, acestea vor fi închise în zilele libere legale, 25 decembrie şi 1 ianuarie. Cât despre bănci, aici e chiar mini-vacanţă, aceste instituţii fiind închise pe 25, 26 şi 27 decembrie, respectiv 1, 2 şi 3 ianuarie. La poştă, de Crăciun şi de Revelion se lucrează până la ora 17.00.

Posted in Socialwith No Comments →

Programul de sărbători la Peleş şi Pelişor12.22.09

PelesÎn cazul în care, în perioada sărbătorilor de iarnă, ajungeţi la Sinaia şi doriţi să vizitaţi castelele Peleş şi Pelişor, trebuie să cunoaşteţi programul de funcţionare al acestor obiective. Astfel,  Peleş si Pelişor vor fi deschise joi – 24 decembrie, sâmbătă - 26 decembrie şi duminică 27 decembrie, între orele 9.00 – 17.00. Acelaşi program îl vor avea şi pe 30 şi 31 decembrie. În celelalte zile din decembrie, dar şi pe 1 şi 4 ianuarie, muzeele vor fi închise. Sâmbătă - 2 ianuarie şi duminică - 3 ianuarie, vor fi deschise la la 9.00 la 17.00.

Tags: ,

Posted in Socialwith No Comments →

Reţeaua de apă a ajuns şi în Cornu de Sus12.22.09

În Comuna Cornu, sat Cornu de Sus, cartier Frăsinet, a avut loc astăzi recepţia lucrării de extindere a reţelei de alimentare cu apă. Lucrarea a început în luna martie a acestui an şi a costat 250.000 lei. Banii au fost obţinuţi de la bugetul de stat, în baza HG 577/1977 (republicată) privind Programul de alimentare cu apă la sate. Lungimea conductei de distribuţie a apei este de 1, 5 km şi va deservi aproximativ 1.300 locuitori.

Posted in Administratie publicawith No Comments →

Veşti bune de la Andreea şi părinţii ei. Şi urări frumoase, în prag de sărbători…12.21.09

Ioana-Andreea-mica1Pe mail-ul publicaţiei noastre am primit poate cel mai frumos mesaj din toate câte ar putea exista. Şi poate cel mai frumos cadou în prag de Crăciun. Expeditori – Andreea Dumitran şi părinţii ei. Se află la Bonn, în Germania, la Mediclin Robert Janker Clinic, acolo unde Andreea continuă lupta împotriva tumorii pe care o are la cap. Dar se simte mult mai bine, este tratată excelent şi este încurajată permanent. Le mulţumim mult părinţilor Andreei pentru veştile pe care ni le-au dat şi vă redăm aproape integral mesajul pe care ni l-au trimis. Îi dorim multă sănătate Andreei, multă putere şi încredere părinţilor ei şi… Crăciun fericit tuturor! Vă aşteptăm acasă cu drag şi multă speranţă! (more…)

Posted in Socialwith 5 Comments →

Gara Câmpina, astăzi12.21.09

gara

Posted in Campinawith No Comments →

Bradul care le-a dat de furcă… pompierilor12.21.09

Detaşamentul de Pompieri Câmpina a fost solicitat să intervină de urgenţă la un incident produs pe Strada Sg. Maj. Grigore Nicolae, nr. 2. Nu este vorba despre un incendiu, pompierii fiind chemaţi pentru a îndepărta un brad căzut peste un autoturism Skoda. Copacul s-a prăbuşit din cauza zăpezii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci numai pagube materiale. Un incident similar s-a produs pe DN1, la Posada. Pompierii din Sinaia au intervenit aici pentru îndepărtarea unui brad căzut pe carosabil, copacul blocând sensul de mers spre munte.

Posted in Socialwith No Comments →

Toate drumurile judeţene au fost deblocate12.21.09

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că în prezent nu mai există drumuri blocate la nivelul judeţului. Sunt zone unde se circulă destul de greu, în condiţii de iarnă, dar… se circulă. IJP recomandă conducătorilor auto ca înainte de a pleca la drum să se informeze despre traseul pe care urmează să se deplaseze, accesând pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, www.cnadnr.ro. Dacă trec prin zonele afectate de ninsori, să pregătească autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere.

Posted in Socialwith No Comments →

Se aşteaptă oferte pentru canalizare şi modernizarea unor străzi12.21.09

Primăria Câmpina a depus pe site-ul de achiziţii publice documentaţia necesară pentru primirea de oferte în vederea realizării unor lucrări de canalizare menajeră. Sunt vizate străzile Crizantemelor, Crinului, Lacul Bisericii, Castanilor, George Bariţiu, Ardealului şi Unirii, Mărăşeşti şi Simion Bărnuţiu. Valorea estimată a lucrărilor, care se vor realiza anul viitor, este puţin peste 1,4 milioane lei. (more…)

Posted in Administratie publicawith No Comments →

SC Soluţii Urbane SRL Bucureşti a “umflat” facturile către Primăria Câmpina12.21.09

Borduri CampinitaAceasta este concluzia inspectorilor Curţii de Conturi Prahova, care au încheiat, săptămâna trecută, obişnuitul control de final de an la Primăria Câmpina. Soluţii Urbane SRL Bucureşti este firma care s-a ocupat de schimbarea bordurilor în cartierul Câmpiniţa, pe Bulevardul Carol I, de la intersecţia cu Strada Rahovei şi până la intersecţia cu Strada Siret. Lucrarea de reabilitare a trotuarelor în cartierul menţionat a fost câştigată prin licitaţie publică, la preţul de 277.000 lei. Inspectorii Curţii de Conturi au depistat plăţi pentru cheltuieli nejustificate în valoare de 33.897 lei. (more…)

Posted in Administratie publicawith 1 Comment →

Atenţie turişti! În Sinaia au fost distribuite hărţi greşite12.19.09

Zilele trecute, în oraşul Sinaia şi în celelalte staţiuni de pe Valea Superioară a Prahovei au fost distribuite mai multe exemplare ale unei hărţi turistice care reprezintă pârtiile de schi. Primăria Sinaia îi informează pe turişti că aceste hărţi nu sunt hărţile oficiale ale domeniului schiabil din Sinaia, existând astfel riscul să inducă în eroare schiorii aflaţi pe pârtii. “Traseele şi pârtiile de schi marcate pe această broşură nu corespund cu realitatea existentă pe teren, atât din punctul de vedere al numerotării, cât şi din cel al numărului lor. (more…)

Posted in Socialwith No Comments →

  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul