Jandarmii şi-au comemorat eroii căzuţi la Otopeni

Zilele acestea se împlinesc 20 de ani de la Revoluţia română. Astăzi sunt exact 20 de ani de la fuga lui Ceauşescu şi căderea regimului comunist. Mâine se împlinesc 20 de ani de la masacrul de la Otopeni, acolo unde 37 de militari de la Câmpina au fost ucişi în condiţii încă neelucidate. Unitatea de Jandarmi, denumită acum Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor pentru Comunicaţii, Informatică şi Logistică Jandarmi Câmpina, şi-a comemorat eroii, la acţiunea de astăzi participând peste 30 dintre cei 43 de supravieţuitori ai tragediei de la Otopeni. Au mai participat autorităţi locale, rude ale celor ucişi în urmă cu 20 de ani şi veterani ai Unităţii de Jandarmi.

Ce s-a întâmplat la Otopeni, în decembrie 1989? Încearcă să ne răspundă unul dintre supravieţuitori, Aron Bugoiu, acum colonel în rezervă: „23 decembrie 1989 a fost o zi foarte lungă, cu o succesiune de momente care ne-au marcat tuturor viaţa până astăzi. Este o zi pe care nu am cum să o uit, atât din cauza intensităţii acelor evenimente, a faptului că s-a murit lângă mine, dar şi pentru că nici dumneavoastră nu mă lăsaţi! Acea zi a început la 3 dimineaţa, când s-a dat alarma. Dormisem foarte puţin după ce pe 21 şi 22 decembrie fusesem în zona Comitetului Central. S-a pus problema de la început să mergem la Otopeni, apoi a început să se tragă asupra cazărmii de la Băneasa şi ordinul a fost amânat. În cele din urmă, am plecat spre Otopeni, trecând prin mai multe puncte de control, de recunoaştere. Eu eram în al treilea camion şi ultimul. Când am intrat pe aleea care se face din DN1 spre clădirea aeroportului, la puţin timp s-a dezlănţuit măcelul. Când am realizat că se trage asupra noastră, am fost convins că am fost prinşi într-o ambuscadă, deşi nu ştiam cine trage asupra noastră. Eu am avut noroc cu pădurea din partea dreaptă a acelui drum… Am sărit din cabina camionului, care mi-a fost scut în faţa focului. Se trăgea dinspre aeroport, din faţă, dar şi de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile, din partea stângă, acolo unde şi astăzi este o zonă restricţionată. Nu am înţeles nici până astăzi de ce se trăgea şi de acolo… Apoi, nu-mi pot explica de ce s-au comportat faţă de noi aşa cum au făcut-o, atât în timpul focului, cât şi încă patru ore după aceea, deşi fusesem recunoscuţi conform consemnului anterior. Am fost trataţi foarte rău până în dimineaţa zilei de 27 decembrie când am plecat spre Câmpina. Sunt amintiri dureroase, dar aveam datoria de a le evoca în semn de respect faţă de cei care au murit atunci”.