Compania CFR Călători a anunţat că a înregistrat în acest an o scădere a traficului de pasageri cu 13% faţă de anul trecut. Printre motivele enumerate de conducerea Companiei CFR Călători se regăseşte şi cel privind executarea lucrărilor pe tronsoanele Bucureşti – Constanţa şi Câmpina – Predeal. „În aceste condiţii, veniturile totale preliminare a se realiza în anul 2009 reprezintă 98% faţă de realizările anului 2008”, susţin reprezentanţii companiei, fără a preciza la cât se ridică această valorare. Compania a pus în circulaţie zilnic 1.594 de trenuri de călători. În privinţa lucrărilor care se desfăşoară pe calea ferată în zona municipiului Câmpina, poate reprezentanţii Companiei CFR Călători ar fi trebuit să fie mai critici la adresa executantului lucrării, care este deja într-o întârziere de aproximativ un an faţă de graficul de lucru iniţial. Lucrările de reabilitare a tronsonului Câmpina – Predeal sunt finanţate în cea mai mare parte prin Programul ISPA al Uniunii Europene – 125.814.534,48 euro, în vreme ce contribuţia Guvernului României este de 41.938.178,16 euro.