Apa s-a scumpit cu 17%, iar gunoiul – cu 21%
Două veşti proaste dintr-un foc. Consilierii câmpineni au aprobat, în această seară, majorarea preţurilor la apă şi gunoi, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru agenţii economici. După ce şedinţe la rând au criticat activitatea HidroPrahova, lipsa de investiţii, precum şi comunicarea defectuoasă, aleşii urbei şi-au dat acordul în unanimitate pentru majorarea preţului la apa potabilă. Astfel, de la 1 ianuarie 2010 (deci retroactiv), câmpinenii plătesc facturi mai mari cu aproximativ 17%. Apa s-a scumpit de la 2,12 lei/mc la 2,26 lei/mc (cu tot cu TVA) – pentru persoanele fizice şi de la 1,78 lei/mc la 2,09 lei/mc (fără TVA) – pentru persoanele juridice. HidroPrahova a solicitat această majorare a preţului invocând: “creşterile de tarife la apa brută, la energia electrică, mărirea costurilor la reparaţii şi la lucrările de întreţinere, precum şi creşterea cheltuiellilor cu munca vie”.
“Eu personal nu-mi asum răspunderea acestui preţ pentru câmpineni!” a afirmat primarul Horia Tiseanu, nemulţumit de solicitarea HidroPrahova, precum şi de votul consilierilor, asta în condiţiile în care partidul pe care-l reprezintă deţine, totuşi, majoritatea în CL.
În ceea ce priveşte gunoiul menajer, acesta s-a scumpit cu 21%. Noul preţ, care se aplică de la 1 februarie, este 8,35 lei/persoană/lună, inclusiv TVA. În acelaşi timp, taxa de rampă pentru deşeurile menajere va fi de 48,65 lei/tonă (fără TVA), iar pentru deşeurile stradale – 52,23 lei/tonă (fără TVA). Aici au existat ceva mai multe discuţii decât la scumpirea apei. Consilierul Florin Marcu a propus amânarea majorării preţului la gunoi până la 1 aprilie, iar Daniel Telegescu a refăcut calculul care stă la baza stabilirii tarifului şi i-a ieşit un preţ ceva mai mic decât cel al Floricon. Primarul Horia Tiseanu este convins că “locuitorii nu vor înţelege această majorare aşa cum, probabil, n-o va înţelege nici Camera de Conturi, pentru că nu există justificări clare cu privire la noul tarif”. Directorul Floricon Salub, Florin Constantinescu, a explicat că a cerut scumpirea gunoiului “în regim de urgenţă” din cauza majorării taxei de rampă, creşterii accizelor la combustibili şi majorării salariului mediu la 705 lei. “Şi trebuie să ştiţi că salariul mediu la nivel naţional este de 1.700 lei, salariul mediu în salubritate este de 770 lei, iar la noi abia a ajuns la 705 lei”, a completat Constantinescu. Până la urmă, consilierii au aprobat noul tarif cu 13 voturi pentru, un vot împotrivă (Daniel Telegescu) şi 3 abţineri (Elena Albu, Florin Marcu şi Marian Dulă).






















multi zic de Telegescu ,are coloana vertebrala baiatul asta face calcule ii ies cateodata sau il dau la intors “majoritarii”ca asa-i in tenis.Bravo si lui Albu,Dula si Marcu..Restul niste PROFITORI sau Slugi.
RUSINE!!!!!!!!!!!…………….. RUSINEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!
Toti vor sa iasa in profit, cetatenii fara loc de nunca si fara somaj (care nu e o eternitate) cu ce vor plati taxele aberante ale celor care domina consiliu si sunt influenti in zona.
Cei din consiliu sunt alesii cui? ai cetatenilor? sau reprezinta interesele firmelor…………..
Interesul cetatenilor nu mai conteaza sa plateasca nu ne intereseaza daca au sau nu
RUSINEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! CONSILIERI
Primarul sau viceprimarul sa fi zis anul asta ca e criza nu scumpim nimic sa avem sa le platim si pe astea