Apel de la Prefectura Prahova: “Nu mai plecaţi la drum!”

Categorie: Administratie publica 7 February 2010

Trafic ninsoarePrefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre, a dispus o serie de măsuri pe care le-a transmis autorităţilor din teritoriu. Astfel, pentru perioada în care judeţul este afectat de ninsoare şi viscol, prefectul a cerut mărirea numărului de echipe de intervenţie operativă la furnizorii de utilităţi publice (energie termică, energie electrică, apă, gaze); patrularea continuă a drumurilor naţionale şi judeţene de către un număr sporit de echipaje de poliţie, cu anunţarea în timp real a vehiculelor şi persoanelor blocate, pentru a se putea interveni rapid la evacuarea şi adăpostirea acestora. De asemenea, trebuie raportate zonele de blocaj şi de pericol de blocaj, în care circulaţia va fi întreruptă parţial sau total pentru ca utilajele de deszăpezire să poată acţiona. Pe drumurile naţionale vor fi instalate filtre care vor verifica starea tehnică şi dotările autovehiculelor, în special ale celor grele, al căror acces va fi limitat până la restricţionare totală pentru maşinile neechipate corespunzator.

           Prefectul judeţului a mai cerut ca Serviciul de Ambulanţă şi SMURD să acţioneze cu maşini 4X4, iar femeile însărcinate (cu sarcină înaintată), bolnavii în stare critică şi cei aflaţi sub dializă să fie rapid evacuaţi către spitalele ce dispun de dotările necesare tratării lor. Adrian Dobre face apel la prahoveni să renunţe la deplasările care nu sunt urgente, iar dacă, totuşi, trebuie să plece de acasă, să se asigure de starea tehnică bună a autovehiculelor, de umplerea rezervoarelor cu combustibil şi de existenţa dotărilor de iarnă pentru maşină.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul