De la Soceram, către câmpineni: “Facem parc pe Muscel!”
Conducerea societăţii Soceram a organizat în această seară o conferinţă de presă pentru a da asigurări că proiectul cu parcul nu e… doar un proiect. Cei patru membri ai Consiliului de Administraţie de la Soceram, prezenţi la conferinţa de presă, au insistat asupra faptului că intenţiile lor sunt cât se poate de serioase, că parcul se va face, iar societatea va suporta toate costurile aferente. “Câmpina nu are un astfel de spaţiu de agrement, de relaxare. Vrem să-l facem noi! Şi îl vom face pentru câmpineni, iar de aici decurg multe beneficii atât pentru cetăţeni, cât şi pentru bugetul localităţii. Pe lângă investiţia în sine, estimată la 2 milioane de euro, plătim o redevenţă anuală, timp de 25 de ani, plătim taxe şi impozite, creăm şi noi locuri de muncă. Nu trebuie să se îndoiască nimeni de intenţia noastră şi insist asupra acestui lucru pentru că în presa locală au apărut unele articole tendenţioase”, a declarat preşedintele CA de la Soceram, Roxana Gheorghe.
Aceasta a mai spus că societatea pe care o reprezintă are banii pentru investiţie, că parcul va fi gata în doi ani, intrarea va fi liberă şi se va plăti doar echipamentul pentru patinoar şi închirierea terenurilor de sport. “Nu e o afacere pentru noi, nu e o intenţie comercială. Vrem să facem ceva pentru Câmpina, e dorinţa noastră şi a acţionarului majoritar, pentru că este câmpinean! Vă place cum arată acum spaţiul acesta de pe Muscel?! Dacă vom câştiga licitaţia, vom transforma acest loc “, a mai spus Roxana Gheorghe. Conducerea Soceram doreşte o consultare publică la nivel local cu privire la viitorul parc, doreşte ca locuitorii Câmpinei să-şi spună punctele de vedere, să vină cu idei şi propuneri pentru îmbunătăţirea proiectului.
În altă ordine de idei, organizarea unei conferinţe de presă de către Soceram a surprins pe toată lumea. Suntem, însă, convinşi că această conferinţă n-ar fi avut loc dacă n-ar fi existat articolele numite “tendenţioase” şi mai ales reacţiile şi comentariile câmpinenilor la aceste articole. Cu alte cuvinte, Soceram a reacţionat pentru că şi cetăţenii au reacţionat aşa cum nu au făcut-o de prea multe ori. În definitiv, cei aproape 86.000 de metri pătraţi de pe Muscel reprezintă o bucată bună din Câmpina. Acum… rămâne să vedem parcul!




















daca se va face cum se spune va fi ok.sunt convinsa ce cei care s-au indoit sunt capabili sa recunoasca ,ca au gresit,dar sa vedem daca va fi asa…intrare libera.cat despre plata la patinoar si piste sportive,da,sa se plateasca chirie.asa e si in afara.dar sa speram ca suma va fi pt toate buzunarele…
asa mai fratilor, iesiti si spuneti ce aveti de spus, nu mai stati la blat, ca blaturi faceti destule cu primaria, iesiti si vorbiti cu oamenii, ca ooamenii va judeca, nu consilierii aia de doi bani, care sint varza cu capul si disperati dupa comisioane! sint cimpinean si muscelul ramasese singurul loc unde mai mergeam vara, vreau sa merg in continuare fie parc fie maidan, dar sa nu ni-l ia cineva doar ca asa vrea el!
Si daca eu am o propunere pentru parcul acela unde trebuie sa ma adresez? Sun eu ori organizeaza ei o intalnire, ceva? Ca as avea niste idei daca ar vrea sa ma asculte cineva. Un telefon ar trebui ori un mail, ceva.