Administratie publica

Licitaţii amânate din motive… obiective

La sediul Primăriei Câmpina ar fi trebuit să se desfăşoare astăzi licitaţiile pentru concesionarea a 85.778 mp reprezentând Platoul Muscel şi 33.850 mp – pe Drumul Taberei. Surprinzător, licitaţiile nu au mai avut loc, iar motivele sunt destul de jenante. Compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei s-a… grăbit cu anunţarea organizării licitaţiilor, sărind peste unele etape. Fiind vorba despre concesionarea şi închirierea unor suprafeţe din domeniul public, administraţia publică ar fi trebuit să aplice prevederile Ordonanţei de Guvern 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică şi nu Legea 215. Astfel, s-a trecut peste desemnarea unei comisii de evaluare a ofertelor (care va fi constituită în şedinţa de astăzi a Consiliului Local) şi peste publicarea anunţurilor privind licitaţiile în Monitorul Oficial şi în presa locală. Într-un fel, motivele par cusute cu aţă albă, dar surse din Primărie ne-au declarat că la mijloc a fost o lipsă de comunicare între jurişti (care, de altfel, au şi semnalat problemele existente) şi compartimentul care se ocupă de organizarea licitaţiilor şi care a pus instituţia într-o situaţie delicată. Interesant este şi faptul că până marţi, la ora 12.00, termenul limită până la care persoanele sau firmele interesate ar fi trebuit să depună ofertele, nu s-a înscris nimeni pentru a participa la licitaţiile respective. Probabil, eventualii ofertanţi au aflat în timp util că licitaţiile se amână. Vor fi reluate peste o lună.

1 Comment

  1. Bugetar says:

    Poate in ceasul al 12-lea PRIMARIA in frunte cu PRIMARUL nu vor mai face magarii cu avutul comunitatii pe care ar trebui sa-l apere si sa-l gestioneze nu sa-l instraineze pe cativa arginti si avand la baza interese obscure
    RUSINE

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *