La nivelul Primăriei Câmpina, zilele acestea se poartă discuţii cu reprezentanţii BCR în vederea suplimentării creditului de 1,35 milioane de euro derulat pe parcursul ultimilor ani. După cum ne-a declarat primarul Horia Tiseanu, se doreşte suplimentarea cu încă 650.000 de euro, bani care vor fi folosiţi exclusiv pentru investiţii în infrastructură. Consiliul Local va decide care vor fi acele investiţii şi le va aproba atunci când va fi aprobat bugetul local pe 2010. Primarul spune că nu reprezintă o problemă faptul că ne împrumutăm. „În acest moment, gradul de îndatorare al municipiului este de 4,5%, maximul admis fiind de 30%. Deci stăm foarte bine, nu se pune problema unei împovărări a bugetului local”, a precizat Horia Tiseanu.
Reamintim faptul că, în 2007, municipalitatea câmpineană a obţinut de la BCR un credit de 1,35 milioane de euro. De la obţinerea creditului şi până în prezent s-a plătit doar dobânda, ratele efective urmând să fie achitate din luna iulie a acestui an. În octombrie 2009, Consiliul Local a aprobat prima suplimentare a creditului cu încă 675.000 euro. Acum, urmează a doua suplimentare. După cum afirma directorul Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Câmpina, Gheorghe Ecaterinescu, „am preferat să suplimentăm creditul BCR în loc să apelăm la altul pentru că este mult mai bine pentru noi. În primul rând, scăpăm de licitaţie şi câştigăm timp. În al doilea rând, este un credit foarte avantajos, l-am obţinut împreună cu Consiliul Judeţean şi am reuşit să negociem condiţii foarte bune”. Probabil că situaţia va fi ceva mai delicată din vara acestui an, când va începe rambursarea ratelor. Pentru că, fără această nouă suplimentare, municipalitatea plătea o dobândă lunară pentru cele două credite derulate (BCR şi BRD) de aproape un milion de lei, iar la aceasta se vor adăuga ratele scadente.
Iar ne imprumutam? Nu se putea sa mai asteptam sa vedem cum e cu criza? Nu ma pricep prea bine, da’ nu e cam mult ce avem de dat inapoi? Acu’ pe bune daca primaria a luat in octombrie 675 mii euro, in februarie sa ia iar 650 mii euro nu*i cam repede? E o caruta de bani! S*or fi facut niste calcule nu zic nu, da’ mie mi se pare mult.
Daca primaria se imprumuta inseamna ca orasul are probleme financiare? Fara banii de la bcr nu se mai pot face investitii? Ca eu asta inteleg logic. Deci nu e chiar asa cum mai spunea primarul la tv ca nu are probleme cu banii in 2010 si ca in Campina nu se resimte criza…
E normal sa te imprumuti, multe primarii fac asta. Eu am alt semn de intrebare. Daca te-ai imprumutat in octombrie de ce e nevoie sa te imprumuti iar in februarie anul urmator, adica mi se pare fff repede. S-au cheltuit asa repede banii luat in octombrie? Exista o evidenta clara a lucrarilor facute din acei bani? Dar din creditul initial? Sunt sume destul de mari si cred ca ar trebui ca dl primar sa prezinte public cum au fost folositi acei bani ca doar noi toti rambursam creditul. Nu vi se pare corect?