S-a reluat alimentarea cu apă a municipiului

Categorie: Social 27 February 2010

În această dimineaţă, HidroPrahova a reluat furnizarea apei potabile în Câmpina. Echipa de intervenţie care a lucrat noaptea trecută la conducta spartă a reuşit să găsească o soluţie de compromis pentru rezolvarea problemei. După cum ne-au declarat reprezentanţii Primăriei, conducta respectivă (despre care nici nu se ştia că există, ea nefigurând în planul de reţele al oraşului) este foarte veche, din azbociment şi nu ar fi rezistat la o intervenţie serioasă. Prin urmare, s-a realizat o deviaţie din conductă, astfel încât să poată fi reluată alimentarea cu apă. Cea mai mare parte a Câmpinei are apă potabilă încă de la ora 3.00, iar în zona deservită cândva de fosta CT3 (Victoriei) furnizarea apei a început în jurul orei 10.00. Din păcate, nu există presiune, motiv pentru care în zona respectivă nu curge apă decât la parterul blocurilor. La această oră (11.00), muncitorii de la HidroPrahova încearcă să realizeze încă o deviaţie din conducta veche, pentru creşterea presiunii apei.

2 comentarii to “S-a reluat alimentarea cu apă a municipiului”


  1. Paul says:

    cum dracu sa nu sti ca exista acolo o conducta de apa??? pai alimentarea pe unde se facea, prin pamant??? in ce oras traim mai fratilor???

  2. Marcel says:

    I-ati vazut pe aia care lucrau? Sa mori de ris nu alta. Erau 2 muncitori si un sef. Au muncit amaritii aia ca timpitii, ca prostii in ploaie, erau fleasca, plini de noroi, vai de mama lor. Asta e echipa de interventie la ditamai societatea? Vai de capul lor si vai de banii nostri!!!



Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul