Salvatorii montani au recuperat trupul turistei ucise de o avalanşă

Categorie: Social 7 February 2010

În urmă cu aproximativ o oră, salvamontiştii au coborât în staţiunea Sinaia trupul neînsufleţit al femeii care a fost surprinsă ieri de o avalanşă în Munţii Baiului, în timpul unei drumeţii montane pe care o făcea împreună cu soţul şi cu fiul ei. Potrivit informaţiilor deţinute de salvamontişti, turista era din Bucureşti, avea 42 de ani şi era profesor universitar. La acţiune au participat 22 de salvamontişti şi jandarmi montani, care au plecat dimineaţă spre locul în care se afla cadavrul. Acţiunea a durat mai bine de patru ore şi a fost îngreunată de faptul că zona în care produs incidentul prezintă multe dificultăţi. În plus, exista riscul producerii unei noi avalanşe. Femeia a plecat, sâmbătă, din cartierul Cumpătu, din Sinaia, către o stână din Masivul Baiului, însă a fost surprinsă de o avalanşă într-un gol alpin, la marginea unei păduri. Valul de zăpadă a izbit-o de unul dintre copaci, turista murind pe loc. Soţul şi fiul ei nu au fost răniţi.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul