1.404 locuri pentru candidaţii la Şcoala de Agenţi de Poliţie

Categorie: Social 8 March 2010

Scoala de Politie 2Şcolii de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina i-au fost aprobate în acest an, în vederea concursului de admitere, 1.404 locuri, din care 20 pentru rromi. Nu a fost stabilită, deocamdată, perioada în care se vor susţine examenele. Candidaţii trebuie să îndeplinească foarte multe condiţii pentru a se putea înscrie la concurs. Ei trebuie să aibă cel mult 27 ani, împliniţi în anul participǎrii la admitere; să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8.00; să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ; să aibă înălţimea de minium 1,70 m băieţii şi 1,65 m fetele, cu excepţia candidaţilor proveniţi din liceele Ministerului Administraţiei şi Internelor, numai pentru examenul susţinut în anul absolvirii. 

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile legale de recrutare şi criteriile specifice, conform Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 665 din 28.11.2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile MAI:
- să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie declaraţi “apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihic”; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs;
- să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverinţa din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
- nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10, alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
- îndeplinesc condiţiile specifice.

Nu pot candida persoanele care au avut calitatea de poliţist/cadru militar dacă:
- au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
- au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul