Conducerea spitalului vrea să apeleze la o casă de avocatură pentru procesul cu Romgermed

Categorie: Administratie publica 8 March 2010

Spitalul Municipal Campina 7De această dată, informaţia nu mai e pe surse. Precizarea a fost făcută de Marian Dulă, preşedintele Comisiei de cultură, sănătate şi sport a Consiliului Local Câmpina. Acesta a declarat că managerul Spitalului Municipal, Alexandru Matei, doreşte să angajeze o casă de avocatură care să reprezinte instituţia în procesul cu Romgermed Bucureşti, “deoarece este convins că acest proces poate fi câştigat, cu toate problemele de până acum”. Această convingere fermă a apărut după ce, în urmă cu puţin timp, un alt spital din ţară a reuşit să câştige în faţa Romgermed la capătul unui proces foarte dur, în care avocaţii clinicii bucureştene au apelat la tot felul de tertipuri. Marian Dulă şi membrii comisiei pe care o conduce împărtăşesc opinia lui dr. Matei potrivit căreia un jurist plătit cu 700 de lei pe lună nu poate da acelaşi randament şi nu poate avea aceleaşi rezultate precum o firmă de avocatură experimentată.

Contre în PD-L pe tema Spitalului Municipal

pdl

În cadrul conferinţei de presă organizată vineri de PD-L, senatorul George Severin a făcut, în nume propriu, o declaraţie care i-a surprins pe colegii săi de partid. “Regret că ministerul s-a grăbit să-l demită pe Călin Tiu din funcţia de manager al spitalului. Am toată admiraţia pentru Alexandru Matei, care este un  profesionist adevărat, un chirurg strălucit, dar asta nu înseamnă că poate fi un manager la fel de bun. Eu personal dezavuez metoda de a demite oameni din conducerea unor instituţii pentru simplul motiv că nu sunt membri ai unui anume partid. Cred că Tiu şi echipa sa ar fi fost o şansă pentru spital. Şi să fim serioşi, vina pentru contractele acelea care împovărează spitalul o poartă cei a căror semnătură se află pe acele contracte. Este un punct de vedere personal, care nu implică absolut cu nimic partidul!”, a spus Severin. Chiar înainte ca senatorul PD-L să-şi termine… vorba, consilierul local Alin Moldoveanu a avut o reacţie vehementă: “Nu este adevărat! În nici un caz nu putem fi de acord cu ce spune dl. Severin. Doctorul Matei este un bun manager, iar dacă în mandatul doctorului Tiu s-ar fi făcut procesele verbale care trebuiau făcute pentru preluarea personalului, pentru buna derulare a contractului cu Romgermed, spitalul nu ar fi ajuns în situaţia pe care este nevoit s-o îndrepte tot doctorul Matei!”. „Îmi daţi voie să am şi eu o părere personală şi să o pot expune public?”, a insistat George Severin. „Da, sigur, dar eu nu sunt de acord cu părerea dvs! Şi doresc s-o spun foarte clar!”, a replicat şi Alin Moldoveanu.

9 comentarii to “Conducerea spitalului vrea să apeleze la o casă de avocatură pentru procesul cu Romgermed”


  1. george popescu says:

    offf…ma vad ink o data nevoit sa intervin..in ciuda celora kre vor reactiona vehement…dar sincer nu ma pot abtine.alin moldo rulz…bitza comunistu’ sux

  2. CUCU says:

    ia uitati ce poza de penitenciar, cum va mai supoarta pamantu fratilor?

  3. Doina says:

    Va zic sincer ca nu ma prea intereseaza cine conduce spitalul, vreau sa fiu tratata omeneste nu sa ma simt vinovata ca deranjez un medic sau niste asistente cand ma duc acolo, ca nu ma duc de drag. Dar nu prea cred ca un director indiferent care e el poate sa le schimbe mentalitatea si purtarea unor asistente.

  4. Tudor says:

    in procesul ala trebuia sa se apeleze de la inceput la o firma de avocatura, ca nu e o joaca, aia au o armata de avocati platiti pe bani grei… Severin si Moldoveanu…. vai… nu stiu ce e mai grav… un fost comunist sau un fost interlop… ia ginditi-va… macar teoretic, unul dintre ei nu avea de ales, da’ doar unul…

  5. anonim says:

    doina, de unde sti tu ca dl dr matei este un manager indiferent? lucrezi cumva in spital? te asigur eu ca nu e deloc indiferent, dar e foarte greu sa schimbi imediat ce au stricat altii in ultima perioada de timp.

  6. laurentiu says:

    pentru anonim;Matei nu repara ce au stricat altii, repara ce au stricat el ,Pitigoi si madame Titei, care acum e bine mersi si nu se atinge nimeni de ea asta pentru ca fica-sa este prietena la catarama cu Roberta Anastase ,pozitie pe care a dobandit-o cotizand la aceasta cu banii furati de maica-sa de la Spital.Ce nu e clar aici?Ca o concluzie:locul doamnei Titei e la puscarie iar daunele produse spitalului trebuie recuperate de la ea, nu de la noi contribuabilii care cotizam la bugetul de sanatate cu sume frumusele(atat noi cat si angajatorii nostrii) si unii nu dam niciodata pe la spital, mergem la clinici private unde din nou suntem nevoiti sa platim bani multi.Nu inteleg de ce ne dam dupa gard, si nu rupem pisica:vinovati de gaurile din bugetul spitalului sunt d-na Titei si cei care au tinut-o acolo , au ocrotit-o si o ocrotesc in continuare.

  7. anonim says:

    pentru laurentiu…eu nu am vorbit de titei si dr pitigoi, am vorbit strict de dl dr matei.

  8. laurentiu says:

    d-le Alin Moldoveanu(alias anonim), nu inteleg de ce il perii atat pe doctorul Matei, ai nevoie in viitorul apropiat de o operatie?te informez ca se pot mari sanii, buzele, dar creierul nu!

  9. Pac si pic says:

    Chiar e asa greu sa rupa contractul cu Romgermedul.Titeica si toti de administrau spitalul furau pe rupte.Ei si toti cunoscutii lor de care te impiedici prin spital,te trateaza ca pe ultimul gunoi comunitar.Ia strangeti voi presa informatii ca gasiti la greu in cloaca aia de pute in spital.



Comenteaza !


  • You Avatar