Consilierii PSD şi PNL, supăraţi pe majoritatea lui Tiseanu

Categorie: Administratie publica 5 March 2010

Horatiu Zagan si Ion Dragomir 2Este vorba despre majoritatea pe care PD-L Câmpina o deţine în Consiliul Local şi care-i permite să treacă orice proiect pe care-l doreşte şi să respingă ceea ce nu-i convine. Democrat liberalii au 11 consilieri, la care se adaugă cei doi de la PIN, care votează, în general, după cum doreşte primarul. În opoziţie, rămân cei patru consilieri de la PSD şi doi de la PNL. La şedinţa din ianuarie, viceprimarul Ion Dragomir a anunţat că nu va mai iniţia nici un proiect de hotărâre. Şi asta pentru că, la un proiect foarte simplu, o formalitate referitoare la prelungirea contractului privind sistemul antigrindină de pe Muscel, pedeliştii l-au întrebat tot felul de lucruri, cele mai multe cu o ironie clară. La şedinţa următoare, acelaşi proiect a fost iniţiat de consilierul PD-L Lucian Cercel şi a trecut fără probleme. A fost momentul în care şi colegul din PSD al viceprimarului, Horaţiu Zăgan, a anunţat că nici el nu va mai iniţia vreun proiect: “Voi vota proiectele făcute în beneficiul oraşului, voi susţine iniţiativele bune, dar eu nu voi mai face nici un proiect de hotărâre. Atunci când voi avea vreo iniţiativă, o sa vin în audienţă la PD-L, o să vă prezint ideea şi o să vă cer să vă ocupaţi de proiect că aşa sigur trece!”. Răspunsul a venit din partea primarului Horia Tiseanu: “În calitate de preşedinte al PD-L Câmpina, vă spun că nu ne-am gândit niciodată să respingem un proiect doar pentru că e iniţiat de un consilier de la alte partide. Analizăm proiectul, stabilim împreună dacă îl votăm sau nu, dar nu avem idei preconcepute. Proiectul cu antigrindina l-am fi votat încă de la şedinţa trecută dacă dl. viceprimar nu se grăbea să-l retragă de pe ordinea de zi. În altă ordine de idei, domnule Zăgan vă aşteptăm oricând la… PD-L”.

Enache Dragomir 5Şi liberalul Enache Dragomir a fost taxat de pedelişti

Nemulţumiţi de colaborarea cu PD-L sunt şi consilierii liberali. Poate mai puţin Elvis Arghir, dar în mod cert Enache Dragomir. Acesta din urmă a iniţiat un proiect de hotărâre privind vânzarea fără licitaţie a terenurilor aferente unor construcţii prin exercitarea dreptului de preemţiune. Era vorba despre terenuri fără miză, suprafeţe mici, în general curţi, pe care nu le pot cumpăra decât cei care le-au solicitat şi le folosesc deja. Preşedintele de şedinţă, Florin Marcu (PD-L) a retrimis proiectul la comisia de specialitate, susţinând că ar trebui făcute proiecte separate pentru fiecare bucăţică de teren, iar preţurile ar trebui reevaluate deoarece există discordanţe. Asta în condiţiile în care, cu o lună în urmă, se aprobase un proiect similar fără nici un fel de discuţie. Situaţia l-a supărat teribil pe Enache Dragomir, care le-a reamintit colegilor din CL că vor trebui cheltuiţi alţi bani de la bugetul local, pentru că fiecare raport de evaluare va trebui refăcut.

un comentariu to “Consilierii PSD şi PNL, supăraţi pe majoritatea lui Tiseanu”


  1. laurentiu says:

    ce sa zic?psd-istii au uitat cand primarul trebuia sa mearga cu sarutmana la fiecare din ei ca sa treaca vreun proiect, altul decat cele initiante de consilierii PSD?au uitat aroganta pe care o afisau Dragomir,Serbanoiu, Mircea,Zagan?singurul PSD-ist care a demonstrat ca se poate sa fii si membru de partid,chiar presedinte de filiala si in acelasi timp sa fii un domn si nu o jigodie este d-l Radu ;combinatorul Dragomir umbla numai cu soparla inclusiv loby la consilierii altor partide ca sa tranteasca proiectele celor de la PD, uitand ca roata se poate intoarce;
    El ar vrea ca in calitatea lui de vice sa nu sufle nimeni in fata lui si daca s-ar putea sa faca in continuare “combinatii”iar ceilalti-executivi si consilieri sa taie panglici;nu stiu de ce nu i se publica odata dosrul de la CNSAS ca sa i se inchida definitiv gura.



Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE ELECTORALĂ

    Afis Bun de printat

    Untitled-1

  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul