Ministrul Sănătăţii, vizită fulger la Spitalul Municipal Câmpina
O vizită care a avut loc astăzi şi despre care au ştiut puţine persoane. Presa nu a fost nici chemată, nici informată, măcar ulterior. Aşa cum nu au fost informaţi nici reprezentanţii administraţiei publice locale. Se întâmplă foarte rar ca un ministru să vină la Câmpina, iar când vine, tăcere totală. Surse din cadrul spitalului ne-au spus că ministrul Cseke Attila a stat de vorbă cu managerul Alexandru Matei, dar au fost chemaţi la discuţii şi unii dintre reprezentanţii firmelor care au executat diverse lucrări pentru unitatea medicală. Este posibil să fi fost doar o vizită de curtoazie, de informare. Dar este la fel de posibil ca ministrul Sănătăţii să fi aflat despre raportul Curţii de Conturi, total nefavorabil actualei conduceri a Spitalului Municipal. Un raport la care nu a avut acces nici măcar directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Cristian Vintilescu. Este cunoscut faptul că spitalul are numeroase probleme financiare, cele mai multe fiind generate de contractele păguboase încheiate în ultimii trei ani. Potrivit surselor noastre, inspectorii Curţii de Conturi au scos la iveală multe nereguli şi au stabilit, printre altele, că spitalul a fost prejudiciat cu milioane de lei prin contracte de genul celor încheiate cu Romgermed sau Nidal. Au mai stabilit că s-au cheltuit incredibil de mulţi bani pentru combustibil şi piese auto pentru cele câteva autoturisme pe care le are spitalul. Inspectorii au identificat şi persoanele vinovate – Constanţa Ţiţei, Alexandru Matei, Leonida Piţigoi şi şefa serviciului de aprovizionare, Elena Bulbea. Rămâne de văzut dacă se va merge mai departe pentru recuperarea prejudiciului.
Spitalul a pierdut procesul cu Nidal şi e bun de plată
Nidal SRL este o firmă din Bucureşti care furnizează spitalului câmpinean diverse materiale şi echipamente medicale. Contractul între cele două părţi a fost încheiat pe vremea când director interimar al Spitalului Municipal era Constanţa Ţiţei. În baza acestui contract, Nidal a furnizat spitalului într-un an materiale cât pentru… patru-cinci unităţi medicale. Spitalul câmpinean a rămas în urmă cu plata, iar Nidal s-a adresat instanţei. A câştigat procesul, iar luna aceasta conducerea spitalului trebuie să achite firmei bucureştene 1,5 milioane lei. Reamintim că, luna trecută, s-a reuşit cu greu achitarea a 700.000 lei clinicii Romgermed, sumă stabilită tot prin intermediul instanţei.




















Domne mai lasati-ne cu spitalu ,pana nu scapam de leprele din spital care stauuuuuu pur si simplu nu se ajunge nicaieri. De ce nimeni nu face un control asupra angajatilor sa vedem care si cand si unde sant in timpul serviciului? Aici ma refer la mecanici,electricieni si toate javrele astea
Mei cucule ,am impresia ca tu nu stii ,ca toata activitatea medicala se desfasoara cu ajutorul acestor oameni pe care dumneata ii denumesti javre!Te-am rugat sa-ti revizuiesti atitudinea fata de personalul auxiliar al spitalul
iar sunteti super dezinformati. a fost un control normal care se face in fiecare spital la inceputul anului. pana pe 17 martie acest control se face la TOATE spitalele din prahova. comisia a fost formata din doua doamne de la minister. nici vorba de ministru, nici vorba de raportul curtii de conturi, nici vorba de reprezentanţii firmelor care au executat diverse lucrări pentru unitatea medicală. si pentru ca scrieti numai articole stiintifico-fantastice, sa va fie rusine…
cine va informat? dl ex-director mijea?
OOO ,vaii Terno activitatea medicala nu se dsfasoara fara spaga draga,am impresia ca tu esti din aia care stati in cap pt 5 lei
Domnule sau doamna “anonim”, bine, suntem dezinformati. N-ati vrea sa ne informati dvs., dar nu la comentarii, ci printr-un comunicat de presa, eventual. Se pare ca aveti acces la toate informatiile. Noi nu avem acces decat prin intermediul unor surse. Daca ar exista mai multa deschidere fata de presa, poate ati avea mai multi aliati. Spitalul este o instituţie publica. O parte din banii care ajung la spital provin de la bugetul local, deci din buzunarele campinenilor. Oamenii au dreptul sa stie ce se intampla in aceasta institutie. Cu tot respectul fata de dr. Matei, dar noi credem ca e principalul vinovat pentru aceasta “usa inchisa” in relatia cu presa. Noi o sa mai scriem, mizam pe ajutorul dvs. in completarea sau corectarea informatiilor.
domnule “admin”, dl dr matei a “deschis usa” in momentul in care a semnat acreditarea dumneavoastra pentru accesul in unitatea sanitara, dar nu considera ca trebuie sa dea comunicate de presa saptamanal pentru orice intamplare din unitate, asa cum ati fost obisnuiti. si ca sa aveti acces la informatii, cum spuneti ca am eu, ar trebui sa va reviziuti si sa dati o nota de respect si eleganta modului in care va prezentati pt a cere aceste informatii. cat despre aliati sau nu, sa inteleg ca daca nu obtineti informatii, veti scrie in continuare lucruri neadevarate despre spital?
si domnule “admin”, eu n-o sa va informez niciodata, doar o sa va corectez ineptiile. deci, corectez…ca suma platita catre romgermed nu este de 700000 lei. si in nestiinta de cauza, de ce afirmati ca a fost platita cu greutate???