Modernizarea Căii Dacia începe la aproape doi ani de la semnarea primelor hârtii

Categorie: Administratie publica 23 March 2010

conf 2Proiectul privind modernizarea Căii Dacia a intrat în linie dreaptă. Se poate spune asta de vreme ce ieri a fost semnat contractul cu Cast SRL Băneşti, societatea care va executa lucrarea în asociere cu o firmă din Italia, iar astăzi, într-o conferinţă de presă la care au participat autorităţi locale şi judeţene, au fost prezetate detalii tehnice şi financiare legate de această lucrare. Din acest moment, Cast are la dispoziţie 20 de zile pentru emiterea ordinului de începere a lucrărilor şi 10 zile pentru organizarea de şantier. Deci lucrările la bretelele supraterane care vor facilita accesul în şi din DN1 vor începe undeva în jurul datei de 22 aprilie. Iar după cum s-a angajat firma executantă, la sfârşitul lunii august treaba ar trebui să fie gata.

conf 1Valoarea totală a proiectului este de 25,477 milioane lei, din care aproximativ 18 milioane lei reprezintă fonduri europene, 2,4 milioane lei  – contribuţia bugetului naţional, iar 414.460 lei – contribuţia bugetului local. Cele două firme care vor executa lucrarea vor încasa aproape 18 milioane de lei. Astăzi, în prezenţa prefectului Adrian Dobre, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean, Poliţiei Municipale, Poliţiei Rutiere şi Companiei Drumuri Naţionale, primarul Horia Tiseanu a prezentat detaliat ce se urmăreşte prin această investiţie, vorbind despre creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei, reducerea timpului de aşteptare, diminuarea poluării, eliminarea blocajelor rutiere şi creşterea vitezei de deplasare. Bretelele supraterane vor avea o lungime de 880 m – pe sensul Câmpina-Bucureşti şi 840 m pe sensul Braşov-Câmpina. Până la demararea lucrărilor, Primăria trebuie să rezolve o problemă importantă: să devieze reţeaua de alimentare cu energie electrică pentru locuinţele din zonă.

Pe scurt…

conf 3- Primele hârtii necesare viitorului proiect de modernizare a Căii Dacia au fost întocmite în august 2008. Lucrările încep în aprilie 2010, deci după aproape doi ani. “Accesarea fondurilor europene e o cale destul de grea, cu multă birocraţie, dar se merită!”, este de părere primarul Horia Tiseanu.
- TVA pentru întreaga investiţie are o valoare de 3,5 milioane lei. Banii vor fi returnaţi la bugetul local după recepţia lucrării.
- Zilnic, prin intersecţia Căii Dacia cu DN1 trec peste 23.000 de vehicule, după cum reiese din studiul de trafic realizat de autorităţi. După realizarea bretelelor supraterane, se estimează că viteza de deplasare în zona intersecţiei va creşte de la 30 la 90 km/h.
- Timpul de aşteptare pentru încadrarea pe cele două direcţii importante (spre Ploieşti şi Braşov) se va reduce de la 536 secunde la aproximativ 29 secunde.

un comentariu to “Modernizarea Căii Dacia începe la aproape doi ani de la semnarea primelor hârtii”


  1. Andrei says:

    4 luni????? sinteti siguri??? eu nu prea cred, e prea scurt timpul, imposibil sa termini in 4 luni, sint fff curios daca vor reusi!



Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul