PD-L Câmpina îşi asumă în totalitate bugetul pentru 2010
Consiliul Local Câmpina va discuta bugetul aferent acestui an într-o şedinţă extraordinară care va avea loc joi, 11 martie. Primarul Horia Tiseanu este destul de mulţumit de buget şi nu are emoţii în privinţa aprobării lui, având în vedere majoritatea pe care partidul său o deţine în Consiliul Local. ”Avem un buget pe care PD-L Câmpina şi-l asumă în totalitate. L-am realizat pe baza discuţiilor cu cetăţenii. Este un buget bun pentru un an de criză, un buget de 94,62 milioane de lei, în care sunt incluse şi fondurile europene care vin pentru modernizarea Căii Dacia şi reabilitarea alimentării cu apă în zona de nord a municipiului. Sunt investiţii importante, iar infrastructura stradală rămâne prioritară”, a afirmat primarul într-o conferinţă de presă susţinută vineri la partid. În bugetul local a fost inclusă şi suma de 1,7 milioane lei, pe care Câmpina o primeşte de la Consiliul Judeţean, din cota de 20% din impozitul pe venit ce revine Prahovei de la bugetul de stat.
Horia Tiseanu spune că aceşti bani vor fi folosiţi pentru repararea străzilor care au ieşit… greu încercate din iarnă. Este o sumă importantă, mai mare decât cea primită anul trecut (un milion lei). Şi este o sumă pe care şi-o… asumă atât PSD, cât şi PD-L. În timp ce reprezentanţii PSD spun că aceşti bani vin în urma demersurilor făcute pe lângă preşedintele CJ, Mircea Cosma, cei de la PD-L susţin altceva. “Mergând pe străzi, la discuţii cu cetăţenii, am aflat că dl. viceprimar le spune oamenilor că el a adus banii de la Consiliul Judeţean. Vreau să vă spun că nu e deloc aşa. Aceşti bani au venit în urma demersurilor făcute de primarul Tiseanu şi cei doi parlamentari ai PD-L”, a afirmat consilierul local Alin Moldoveanu. Atât Tiseanu, cât şi Moldoveanu au declarat că bugetul pentru 2010 acoperă toate domeniile, dar că se aşteaptă la multe comentarii şi amendamente din partea consilierilor PSD şi PNL în şedinţa extraordinară de joi.




















