Spectacolul de Ziua Femeii, o reuşită din aproape toate punctele de vedere

Categorie: Eveniment 8 March 2010

Nico si IordachioaeVineri seară, la Casa de Cultură “Geo Bogza”, a avut loc spectacolul organizat de municipalitate şi dedicat femeilor. Un spectacol superb, susţinut de Teatrul de revistă “Majestic” din Ploieşti. Artiştii au demonstrat că “revista” poate redeveni ceea ce a fost odată. Iar publicul a apreciat spectacolul “Clepsidra cu aripi”, de Cornel Udrea, în regia Marcelei Timiraş. Sarea şi piperul au fost, fără îndoială, Nico, Daniel Iordăchioae şi actorul George Frâncu, cel care a prezentat şi concursul de frumuseţe. Şi dacă tot am ajuns la concurs, trebuie menţionat faptul că s-au înscris zece fete, că emoţiile au fost mari, dar până la urmă totul a ieşit bine. Şi spre deosebire de anul trecut, rezultatul concursului nu a mai fost contestat de public. Premiul I (1.500 lei) şi titlul de Miss Câmpina 2010 i-au revenit Claudiei Gogu. Miss Popularitate a fost aleasă Melania Cristina Popa. Premiul al II-lea – Andreea Gabriela Diniţă, premiul al III-lea – Ioana Cezarina Şerbănescu. Au fost acordate şi premii speciale: premiul Primăriei Câmpina – Mihaela Iancu, premiul Consiliului Local – Elena Oltiţa Toma, premiul Comisiei de Cultură – Ramona Ioana Morcov, premiul Casei de Cultură – Mădălina Alexandra Nedelcu, premiul Tinereţii – Anca Teodora Popescu şi premiul Primăverii – Lavinia Unchiaşu. Din juriu au făcut parte membrii Comisiei de Cultură a Consiliului Local, alături de Lorena Crintea – Miss Câmpina 1991 şi Adriana Marin – Miss Câmpina 1992, iar preşedintele juriului a fost primarul Horia Tiseanu.
Miss
O oarecare dezamăgire au produs-o doar locurile libere din sala (aproximativ 100). Asta înseamnă că unii dintre cei care au primit invitaţii nu le-au dat curs, în condiţiile în care alţi câmpineni şi-ar fi dorit să vină, dar n-au fost invitaţi. Şi mai există o problemă, cunoscută bine de autorităţi. Prin acoperişul Casei de Cultură continuă să se infiltreze apa…
acoperis

2 comentarii to “Spectacolul de Ziua Femeii, o reuşită din aproape toate punctele de vedere”


  1. didi says:

    mie una mi-a placut jos palaria in fata oamenilor din comisia de cultura care sunt 4 barbati si o femeie au reusit sa ne faca fericite ar fi interesant de aflat pozitia d-nei Jenica fata de ce au realizat acesti oameni(barbati) Dula,Telegescu,Bondoc,Marcu si nu in ultim rand Dumitrescu.Jos palaria d-lor din comisia de cultura sport………….

  2. minion says:

    multe fotolii neocupate … Prezentatorul a anuntat sponsorii, dar a uitat sa mentioneze Consiliul Local ca finantator si Casa de Cultura ca organizator si gazda.



Comenteaza !


  • You Avatar