La solicitarea procurorilor, conducerea Spitalului Municipal a suspendat, săptămâna trecută, contractul cu clinica bucureşteană Romgermed, poate cel mai păgubos contract din istoria instituţiei câmpinene. Solicitarea procurorilor a venit ca urmare a cercetărilor care se fac în privinţa activităţii spitalului, şi probelor care se tot adună la dosar. Reamintim că la baza acestor cercetări stă raportul Curţii de Conturi. Potrivit unor surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, dosarul Spitalului Municipal este foarte voluminos şi cuprinde lucruri foarte grave (contractele cu Romgermed, Esco Energy şi alte firme), motiv pentru care, cel mai probabil, va fi trimis la DNA.