Ioan Savu a revenit la Poliţia Comunitară

Categorie: Administratie publica 20 May 2010

Fostul şef-serviciu al Poliţiei Comunitare Câmpina a revenit la lucru în cadrul aceleiaşi instituţii. Ioan Adrian Savu (fost şef al SRI Câmpina până în 2006) a părăsit Poliţia Comunitară, împreună cu directorii Alexandru Lefter şi Alexandru Apostol, în momentul în care Guvernul a interzis cumularea pensiei cu salariul în sistemul bugetar. Acum, pentru Savu s-a găsit o portiţă legislativă. El este angajat în Primăria Câmpina, cu contract civil de colaborare, pe perioadă determinată. Şi asta nu înseamnă că a renunţat la pensie. 
Informaţia ne-a fost confirmată de actualul director al Poliţiei Comunitare Câmpina, Carmen Gheorghe. Aceasta a precizat că a solicitat Primăriei angajarea unei persoane care să se ocupe de probleme punctuale, cum ar fi câinii comunitari şi ordinea publică, iar Primăria l-a… angajat pe Ioan Savu. Este colaborator al instituţiei şi are atribuţii clare.
Acum, Savu nu are nici o legătură cu postul de şef-serviciu, înfiinţat cândva pentru el şi scos la concurs de Primărie pentru luna viitoare. Postul respectiv este pentru altcineva…

3 comentarii to “Ioan Savu a revenit la Poliţia Comunitară”


  1. amarat says:

    Si mai spune lumea ca e criza. Ce o fi insemnand pentru Primarie “probleme punctuale”? S-o fi facut licitatie sau concurs pentru atribuirea unui contract de colaborare?
    Astfel de practici in institutiile publice duc tara de rapa. Plecand de la Campina pana la Bucuresti.

  2. Aciduzzu' says:

    Asta e bataie de joc !
    Sa-i fie rusine tiseanului pentru asa ceva !
    Adica in momentul in care tara e in COLAPS TOTAL, in momentul in care subordonatii lui sunt amenintati cu scaderea veniturilor cu 25% si se pregatesc de greva generala, in momentul in care trebuie sa scada cheltuielile cu salariile cu 25%, el mai angajeaza inca o cunostinta ?
    Aveti idee care este ( sau era, pt ca punctul de pensie a crescut de atunci ) venitul net al familiei savu ? El 3000 de lei pe luna, ea 1600 de lei pe luna si nu mint ! Vedeti declaratia de avere a sri-stului de pe site-ul primariei Campina ! Niste muritori de foame !
    Asta in momentul in care, un functionar public din primaria Campina are un salariu de 850 lei pe luna !
    Rusine “domnule” primar !
    Pentru asta, ar trebui sa va dati demisia amandoi !

  3. comunitari says:

    Concursul pt postul de sef serviciu nu va avea loc pt simplu motiv ca Emil Draganescu, prietenul personal al dnei Gheorghe, a cerut deja aprobarea transferului de la Ploiesti la…Campina. Doar ca e o mica problema aici. Draganescu a fost sanctionat de catre Comisia de Disciplina din Politia Comunitara Ploiesti pt nerespectarea regimului armelor si munitiilor, iar pt 1 an a fost retrogradat din functia de sef serviciu ordine publica. In plus, dna Gheorghe are o plangere penala pentru fals in acte publice, plangere aflata in cercetare la Parchetul Ploiesti. Oricum, v/ati ales cu niste sefi de sefi



Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul