PNL continuă săpăturile după vechiul sediu
Suma uriaşă de aproape 100.000 de euro pe care Primăria le-o cere pentru actualul sediu (din Strada Mărăşeşti) i-a ambiţionat pe liberalii câmpineni să caute… vechiul sediu, cel din perioada interbelică. Vor să găsească documentele care atestă proprietatea şi apoi să revendice spaţiul respectiv. Problema nu este chiar atât de simplă şi nici nu poate fi rezolvată într-un timp relativ scurt.
“Era o clădire frumoasă, situată în centrul oraşului, cam undeva vis-a-vis de sediul BCR de astăzi, şi pe care scria foarte frumos Casa Partidului Naţional Liberal. Cred că nu ar fi scris aşa dacă nu ar fi fost proprietatea partidului. Personal voi face demersurile necesare pentru a vedea ce s-a întâmplat cu această clădire şi voi încerca să ajung inclusiv la Arhivele Statului pentru a încerca să găsim vreun document legat de această proprietate”, a declarat secretarul general al PNL Câmpina, Daniel Ioniţă.




















