De la 1 ianuarie 2011, primarul va avea Poliţie Locală. Noi o vom plăti
O poliţie subordonată primarului, care va funcţiona în aparatului de specialitate al acestuia ca şi instituţie publică de interes local. O poliţie care va fi finanţată exclusiv de la bugetul local şi care îi va “înghiţi” pe actualii agenţi comunitari. O poliţie cu multe atribuţii în domeniile ordinii şi liniştii publice, pazei bunurilor, circulaţiei pe drumurile publice, disciplinei în construcţii, afişajului stradal, protecţiei mediului, activităţilor comerciale, evidenţei populaţiei etc.
Aşadar, o poliţie care va avea mai multe atribuţii chiar şi decât Poliţia Română, dar care, reamintim, va fi plătită doar din bani de la bugetul local. Va avea nevoie de sediu şi dotări pe măsură. Şi va avea doar 37 de angajaţi, adică unul la mia de locuitori. Asta înseamnă că unii dintre poliţiştii comunitari vor trebui să plece de vreme ce viitoarea Poliţie Locală preia Evidenţa Populaţiei, dar şi alte structuri.
Legea 155/2010 a Poliţiei Locale a fost publicată, zilele trecute, în Monitorul Oficial. La 1 ianuarie 2011, Poliţia Locală trebuie să fie deja operaţională. Deci trebuie să aibă şi angajaţi, şi buget, şi dotările aferente.
Pentru cei care vor să ştie mai multe despre noua structură… Legea politiei locale
UPDATE – ne-au sunat reprezentanţi ai Primăriei şi ne-au precizat că la Poliţia Locală vor fi mai mulţi angajaţi, nu doar 37. Rămâne de văzut. Dar săptămâna trecută, la un interviu televizat, secretarul de stat Dan Fătuloiu a vorbit pe larg despre înfiinţarea Poliţiei Locale şi chiar a subliniat că, în ceea ce priveşte efectivele, se vor avea în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă 63/2010 referitoare la stabilirea normativelor de personal din administraţia publică locală. Este vorba despre actul normativ care stabileşte raportul de un poliţist local la mia de locuitori. Sigur, lucrurile se mai pot schimba până la sfârşitul anului. Şi legile se mai pot schimba.





















O alta MARIE cu aceeasi palarie ! Dar si cu glont pe teava !
STAI, SCOATE BANII SAU TRAG ! Frumos, sa vedeti abuzuri pe banii
nostrii, politist cu tri luni scoala de instruire. Ca la noi ..numai la noi !
Si daca eu n-am trebuinta de politist, tot platesc degeaba noua structura ?
N-am avut 50 de ani strcturi de politie politica stiute si ne stiute ?
Imaginati-va ce se va petrece cu un cetatean care are ceva de zis
impotriva primarului, arata pe unul care fura, sau care este acostat de un
politist cu chef de dat amenzi dupa ce a luat ceva sprituri si i se pare ca
te uiti urat la el, n-are chef sa-l infrunti si scoate glontul din dotare in
” legitima aparare ” si scapa de .. omucidere, e dreptul lui sa faca ce vrea,
om al legii mai presus de lege . Asa scrie la CONSTITUTIE ?
Primarul stie ce-i aceea DEMOCRATIE ? Dar juristul sau secretarul pri-
mariei ca sa nu mai zic si de consilierii locali , plimbaretii tot pe banii nostrii,
au ideie despre ADEVARATA DEMOCRATIE ? Din cate am constatat
personal pana la aceasta data , asigur orice campinean ca, la primaria
CAMPINA nu se practica asa ceva , seful PDL nu cunoaste acest cuvant.
Cand veniti sa-mi puneti pistolul in ceafa pentru ce am spus si voi mai
spune ?