Maria Băsescu, invitată de onoare la primul concurs internaţional de echitaţie de la Câmpina

Categorie: Eveniment 2 July 2010

Maria Basescu 2Prima-doamnă a fost invitata de onoare a Clubului Sport Horse Câmpina la Concursul Internaţional de Sărituri peste Obstacole care se desfăşoară de astăzi şi până duminică la baza hipică de pe Muscel. Este prima competiţie internaţională organizată la Câmpina, dar care, din păcate, are loc printre picături, vremea capricioasă nepermiţând respectarea programului stabilit de organizatori. Maria Băsescu şi-a făcut apariţia într-un moment de pauză pentru concurenţi şi a rămas pe baza hipică aproximativ două ore, pentru a-i vedea la treabă pe competitorii celei de-a doua probe stabilite pentru astăzi.

Maria Basescu 1Concursul Internaţional de Sărituri peste Obstacole Câmpina 2010 este organizat de Clubul Sport Horse condus de Şerban Frăţilă, Federaţia Ecvestră Română şi Primăria Câmpina. Este o competiţie destinată copiilor şi tinerilor şi la care au fost înscrişi peste 70 de cai provenind de la cluburi din Bulgaria, Turcia şi România. Chiar dacă şi astăzi au fost programate unele probe, deschiderea oficială a concursului are loc mâine, la ora 15.00.

2 comentarii to “Maria Băsescu, invitată de onoare la primul concurs internaţional de echitaţie de la Câmpina”


  1. campineanu says:

    doamna cu echitatia, iar sotul cu inundatia…

  2. elvis arghir says:

    felicitari organizatorilor !



Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

    Sigla Medis site


    Afterschool

    Program nou iarna

  • PUBLICITATE

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Anunt centrale

    voipan nou site

    Prevo distribution nou

  • METEO

  • PARTENERI

    wylfm

    Logo Centrul de presa_2 mic

    Ziarul Zidul

    Radio Zidul