“Poliţia foloseşte în mod abuziv sirena maşinii!”
Când o spune un cetăţean de rând, aproape că nu-l bagă nimeni în seamă, dar când se discută despre asta în plenul Consiliului Local, deja atrage atenţia. Că s-a discutat, nu înseamnă şi că nu vom mai asista la astfel de situaţii la miezul nopţii, de exemplu, când pe stradă nu mai e nimeni. “Cred că poliţiştilor le place să se audă sirena, ca în filmele americane. Altfel nu-mi explic de ce folosesc semnalizarea sonoră noaptea, pe bulevardul central, când doarme toată lumea… Câmpinenii care locuiesc în această zonă sunt foarte nemulţumiţi şi s-au adresat Primăriei”, a afirmat consilierul local Monica Clinciu. Pe de altă parte, poliţiştii spun că sunt obligaţi să folosească sirena atunci când sunt în misiune sau când au o intervenţie urgentă. S-a făcut apoi referire la Ambulanţă şi Pompieri, dar în cazul acestora s-a convenit că destul de rar sirenele sunt folosite abuziv. Cei care au reclamat la Primărie “poluarea sonoră” s-au plâns şi de “maşinile cu staţii de amplificare, ale unor firme care organizează diverse evenimente şi care îşi fac reclamă la ore nepotrivite”. De acum înainte, acest tip de reclamă va fi taxat, după cum am scris anterior, cu 15 lei pe zi. Însă Consiliul Local nu a stabilit un program pentru reclama sonoră, aşa cum ar fi sugerat unii dintre locuitorii din zona centrală. Şi nici nu a luat în discuţie posibilitatea reducerii impozitelor locale pe Bulevardul Carol I, aşa cum au propus aceiaşi locuitori.




















