Consiliul Local poate scoate la concurs 8,5 posturi la cele două spitale

Categorie: Administratie publica 28 septembrie 2010

Pentru că spitalele câmpinene au fost preluate de administraţia publică, Primăria şi Consiliul Local au dreptul să scoată la concurs câteva posturi vacante. Pe lângă cele două posturi de medic rezident şi medic specialist în medicină internă, deblocate de Ministerul Sănătăţii la spitalele din Câmpina, administraţia locală poate organiza concurs pentru alte… 8,5 posturi, în funcţie de necesităţile unităţilor medicale. Decizia va fi luată după consultarea managerilor spitalelor şi, cel mai probabil, după intrarea în vigoare a normativelor de personal.
În prezent, Spitalul Municipal are peste 600 de salariaţi, iar Spitalul Voila, în jur de 300. Administraţia locală aşteaptă intrarea în vigoare a Ordinului ministrului Sănătăţii cu privire la normativele de personal pentru asistenţa medicală spitalicească. Ulterior se va stabili dacă se impun sau nu eventuale reduceri de personal, în special din rândul TESA şi muncitorilor.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF