Eveniment

Festivalul „Serbările Toamnei”, sub semnul… ploii şi al celor 9 grade Celsius din atmosferă

Festival teraseÎn aceste condiţii, era de aşteptat ca numărul câmpinenilor dispuşi să-şi petreacă ziua în aer liber să fie destul de redus. Aşa a şi fost. Dar asta nu înseamnă că nu s-a făcut vânzare la mici şi bere, vin fiert şi pastramă, clătite, gogoşi, colaci secuieşti şi vată de zahăr, baloane, mărgele, flori, parfumuri, jucării, poşete, pantofi, icoane, ceasuri şi multe altele. 

Festival majorete si fanfaraNu au fost diferenţe prea mari comparativ cu anii precedenţi. Mai puţină lume (vremea nu a ţinut cu organizatorii), dar au fost mai mulţi comercianţi, mai multe terase, preţuri mai mari. Mai puţină poliţie, în schimb am avut majorete. Fanfara ne-a onorat ca în fiecare an, iar maşinile de epocă s-au bucurat de acelaşi succes.

Festival masini epocaAm scăpat de clowni şi papainoage, dar am avut dansul pinguinului şi pe scenă, şi pe stradă. „Este o ediţie mai de criză, dar la care nu am vrut să renunţăm pentru că nu ni s-ar fi părut corect faţă de câmpineni”, după cum a spus primarul Horia Tiseanu.
Festival dansul pinguinului
Ar mai trebui menţionat faptul că nu au existat incidente, nu a huiduit nimeni discursurile oficialităţilor şi nu a dat nimeni bătăi de cap poliţiştilor comunitari şi municipali. Una peste alta, a fost o ocazie să-ţi revezi prietenii la un vin fiert, să mergi pe mijlocul străzii fără să te temi că apare vreo maşină (şi să te gândeşti că, până la urmă, nu-i deloc rea ideea aceea cu pasajul pietonal pe Bd. Carol I), să constaţi cât de corecţi sunt unii câmpineni… în încercarea de a plăti tichetul într-o parcare gratuită şi cu bariera ridicată.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *