Aproape toţi aleşii locali şi-au depus noile declaraţii de avere şi interese

Categorie: Administratie publica 15 noiembrie 2010

Singurii consilieri care n-au făcut, încă, acest lucru sunt Elena Albu şi Florin Marcu. Documentele se află la juriştii administraţiei locale şi urmează să fie publicate pe site-ul Primăriei Câmpina până la sfârşitul lunii. Potrivit legii, aleşii locali, parlamentarii şi funcţionarii publici au obligaţia de a depune declaraţiile de avere şi interese până la 3 noiembrie. De fapt, este vorba despre actualizarea declaraţiilor depuse anul trecut.
În ceea ce-i priveşte pe cei doi parlamentari câmpineni – senatorul George Severin şi deputatul Florin Anghel, declaraţia de avere a primului a fost afişată deja pe site-ul Senatului. Cea a lui Florin Anghel încă nu a apărut, deşi Camera Deputaţilor, prin intermediul unui comunicat de presă, a anunţat că toţi deputaţii au depus respectivele declaraţii.
Revenind la senatorul Severin, din declaraţia actualizată reiese că, în 2009, a realizat venituri de 57.248 lei din indemnizaţia de senator, în vreme ce soţia sa a câştigat 24.294 lei din salariul de la Sev Oil Management, precum şi 17.707 lei şi 512 euro din dobânzi bancare. De asemenea, anul trecut, Severin a contractat datorii care depăşesc 40.000 lei. Pe de altă parte, anul acesta, George Severin şi-a deschis trei conturi bancare în care se află 12.000 dolari, 15.100 dolari, respectiv 8.000 lei.

Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF