Lume multă, astăzi, la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 508 ani de la prima atestare documentară a Câmpinei. Un lucru bun şi frumos şi… nu ne rămâne decât să sperăm că elevii şi profesorii prezenţi au venit din proprie iniţiativă. Oricum, probabil că nu au regretat participarea, pentru că acţiunile organizate de administraţia locală au fost destul de interesante, istoric vorbind.
Mai întâi, au fost lansate două cărţi – „Anuarul Societăţii de Ştiinţe Istorice” şi „Cartea de Aur a Eroilor Municipiului Câmpina” şi publicaţia trimestrială „Biblioteca de Câmpina”, editată de Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” şi realizată cu sprijinul directorului Casei de Cultură, Florin Dochia. Apoi, a fost vizitată expoziţia de documente şi cărţi despre Câmpina, pentru ca ulterior să se meargă la Parohia „Sf. Nicolae” pentru a fi văzute exponatele din „Cimitirul din Epoca de Bronz”. Revenind la cărţi, trebuie spuse câteva cuvinte despre „Cartea de Aur a Eroilor Municipiului Câmpina”, o primă încercare a Asociaţiei Cultul Eroilor de a aduna şi publica numele eroilor câmpineni, dar şi a eroilor de prin alte zări, morţi la Câmpina, din Războiul pentru Independenţă, cele două războaie mondiale şi revoluţia din decembrie 1989.
Revista „Biblioteca de Câmpina” este o publicație a Bibliotecii Municipale. Nu este realizată de către domnul Florin Dochia. Dar îi mulțumesc și pe această cale pentru ajutorul acordat.
Cu respect, Liliana Oiștie.