Administraţia locală nu dă un exemplu tocmai bun câmpinenilor în acest caz. Consiliul Local nu poate emite nici un fel de pretenţii cu privire la implicarea cetăţenilor în acest demers, atâta vreme cât doar patru consilieri locali au mers la Casa Tineretului pentru a vota lucrarea preferată. Cei patru sunt de la PDL (Lucian Cercel, Daniel Telegescu, Viorel Bondoc şi Marian Nistor) şi cu ei cu tot numărul persoanelor care au votat ajungea la 236, la sfârşitul săptămânii trecute. Acţiunea se încheie mâine. Câmpinenii au avut la dispoziţie o lună şi jumătate pentru a vota una dintre cele şase lucrări alese să reprezinte soluţia arhitecturală pentru viitorul centru al municipiului Câmpina. „Da, din păcate un număr destul de mic de câmpineni a venit să-şi exprime opţiunea privind viitorul centrul al localităţii noastre. Dar nici nu avem ce face, pentru că nu putem obliga oamenii să vină să voteze. Important este că, aşa cum am promis, acest vot va desemna lucrarea câştigătoare”, a afirmat primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.