Alianţa pentru Democraţie (AD, posibil ApD), aceasta ar putea fi denumirea alianţei lărgite a opoziţiei, cea formată din PSD, PNL şi PC. Nu e nimic bătut în cuie, discuţiile şi negocierile dintre părţile implicate fiind în plină desfăşurare. La nivel local, lucrurile par, totuşi, calme. Zilele trecute v-am prezentat punctul de vedere al PNL Câmpina, acum vi-l prezentăm pe cel al PSD, menţionat astăzi, într-o conferinţă de presă, de senatorul George Severin şi preşedintele organizaţiei locale, Ion Dragomir. Cuvântul de bază – optimismul.
„Organizaţia Prahova şi, implicit, cea de la Câmpina privesc cu optimism crearea acestei alianţe şi suntem interesaţi de orice cale care va permite apărarea democraţiei în România. Scopul este acela de a elimina un sistem care a abandonat orice viziune democratică. Nu e vorba să eliminăm nişte oameni, ci un întreg sistem. În ceea ce priveşte PSD, PNL şi PC, alianţa va reglementa toate problemele atunci când se va crea. Protocolul care va fi aprobat de forurile statutare va reglementa situaţia. În teritoriu, nu poţi acţiona diferit de deciziile luate la nivel central. În cazul celor care nu vor înţelege, s-ar putea merge până la excludere”, a afirmat senatorul George Severin.
„Alianţa va avea un protocol care va trebui respectat. Va fi făcut cu acceptul organizaţiilor judeţene ale celor trei partide şi nu cred că-şi va permite cineva să nu-l respecte. Sigur, vor fi şi cedări, dar şi câştiguri. Aşteptăm procedurile. Dar şi eu sunt optimist şi cred că această alianţă se va realiza indiferent de situaţiile conflictuale din organizaţiile locale din teritoriu. La Câmpina, nu avem probleme de acest gen în relaţia cu PNL sau PC”, a declarat preşdintele PSD Câmpina, Ion Dragomir.