Anul acesta, reţeaua de magazine Mic.ro se va extinde pe Valea Prahovei. După cum a declarat pentru The Money Channel preşedintele grupului Mercadia, Dan Ionescu, primele magazine care vor fi inaugurate în 2011 vor fi cele de la Câmpina, Azuga şi Predeal, plus alte trei în Ploieşti. La nivel naţional, reţeaua va include 17 magazine noi, în care se vor investi 1,7 milioane de euro. Se intenţionează ca, în câţiva ani, Mic.ro să ajungă la peste 2.000 de puncte de lucru. Grupul Mercadia este controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu. Punctele de lucru Mic.ro reprezintă magazine de cartier. La Câmpina, astfel de magazine ar putea funcţiona în fostele centrale termice, reabilitate şi modernizate de firmele private care le-au achiziţionat de la administraţia locală. Un magazin similar va fi deschis în curând şi la Poiana Câmpina, la parterul unui bloc, într-un spaţiu care a aparţinut cooperativei de consum şi care a fost modernizat la finele anului trecut.
informatia este total eronata-la Campina MIC.ro vor fi deschise intr-o locatie din Parcul Milia, unde a fost inainte o banca si in partea de jos a orasului in zona Posta mica unde a functionat un magazin de tehnico-sanitare
Poate mai tarziu in fostele centrale deoarece proprietarii abia acum au acte in regula sa poata incheia contracte de inchiriere cu firma lui Patriciu
Multumim pentru precizari.
Inca o teapa gen Dinu Patriciu?!