Administratie publica

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, vine marţi la Câmpina pentru… Lacul Peştelui

E un fel de a spune, desigur. Ministrul vine la Câmpina pentru a semna, împreună cu primarul Horia Tiseanu, contractul de finanţare pentru investiţia „Reabilitare sit poluat istoric – batalul de depozitare reziduuri petroliere Lacul Peştelui”. Este vorba despre un batal de 8.000 mp, care aparţine municipalităţii şi pentru reabilitarea căruia s-au obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare de 4,88 milioane euro. Practic, marţi, la Câmpina, se va semna primul contract din România pe Axa 2.1 – Reabilitare terenuri poluate istoric. Grantul acordat proiectului de investiţii este de 98%, autoritatea locală urmând să asigure cofinanţarea de 2% din totalul cheltuielilor eligibile, la care se adaugă eventuale cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *