Social

Un prahovean şi doi bucureşteni furau oglinzile retrovizoare de la BMW-uri

Şi făceau acest lucru… pe unde aveau drum. De altfel, ei au fost prinşi de poliţişti la Braşov. Cei trei foloseau pentru deplasare taxiul condus de prahovean. „În urma controlului efectuat în portbagajul maşinii, au fost descoperite sub tapiţerie 21 de oglinzi retrovizoare, toate marca BMW. Din primele verificări efectuate, aceşti trei suspecţi sunt cercetaţi pentru comiterea a cel puţin două furturi în municipiul Braşov”, se arată în comunicatul IJP Braşov. Cei trei au vârste cuprinse între 24 şi 26 de ani. Ei au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare pentru furt calificat. Au fost prinşi întâmplător, pe o stradă din Braşov, poliţiştilor atrăgându-le atenţia faptul că taxiul are numere de înmatriculare de Prahova şi dorind să să facă o simplă verificare.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *