Administratie publica

Viceprimarul Dragomir ar dori două-trei investiţii de anvergură în locul a 10-20 de spoieli

Ion Dragomir 17Din punctul de vedere al viceprimarului Câmpinei, Ion Dragomir, 2010 a fost un an bun pentru localitate în ceea ce priveşte încasările şi lucrările executate cu bani de la bugetul local. Iar 2011 va fi la fel. „Unele probleme ar putea apărea la cotele defalcate care ne revin din zona economică, pentru că economia a slăbit. Totuşi, sperăm ca aceste cote să fie măcar la nivelul anului trecut”, ne-a declarat Ion Dragomir. Acesta spune că, în condiţiile în care venituri vor fi la buget, ar trebui realizate câteva investiţii importante, de anvergură şi destul de costisitoare: „Mă refer la investiţii masive pentru a aduce Spitalul Municipal la nivelui unuia european şi aducerea a două şcoli la cele mai înalte standarde. Iar anul viitor, încă două şcoli şi tot aşa. Pentru că, dacă dăm din nou bani puţini pentru fiecare şcoală, se face o spoială, cu anumite firme şi asta e tot. Aşa, n-am făcut nimic!” În ceea ce priveşte activităţile care decurg din atribuţiile pe care le are, viceprimarul îşi doreşte să modernizeze Bulevardul Culturii. „Mă refer la platou, nu la zona pe care o reabilităm cu bani de la Fondul de Mediu. Vreau să schimbăm complet iluminatul stradal, mobilierul urban, gărduleţul care delimitează zona şi altele. Pentru mine, în acest an, bulevardul este o prioritate”, a mai afirmat Dragomir.

Mulţumit de colaborarea cu primarul Tiseanu
Tensiuni în 2009, linişte şi pace în 2010. Pe scurt, cam aşa descrie Dragomir relaţia cu primarul Horia Tiseanu. „A fost o colaborare mai bună decât în anul 2009 şi nu ascund că ne înţelegem şi colaborăm bine chiar dacă suntem din tabere politice diferite. Cred că este o colaborare normală, pentru că numai aşa lucrurile merg într-un sens bun. A fost un singur moment în care nu m-am simţit prea bine, cam pe la jumătatea anului trecut, când s-a dorit schimbarea mea din funcţia de viceprimar. Şi m-a deranjat pentru că era doar o chestiune politică şi nu una care să ţină de activitatea mea propriu-zisă. Asta cu schimbarea mea a fost doar o idee, la un moment dat, dar eu am convingerea că îmi voi duce mandatul la bun sfârşit”, a declarat Ion Dragomir.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *