Social

„Dacă nu vă convine noul contract, puteţi pleca din ţară şi aducem medici din Bulgaria şi Moldova în locul vostru!”

Mihaela Neagu PetroviciCam acesta este mesajul pe care Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii l-au transmis medicilor de familie, atunci când aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de noul contract-cadru pentru 2011-2012. Acest contract a fost aprobat prin HG 1389/decembrie 2010 şi urmează să fie trimis în teritoriu pentru a fi semnat de medicii de familie. „Dacă semnăm contractul cu Casa Naţională, veniturile per cabinet ne scad cu 52%, ceea ce ne-ar pune în imposibilitatea de a asigura servicii medicale pentru toţi pacienţii”, ne-a declarat Mihaela Neagu Petrovici, medic de familie în municipiul Câmpina. Aceasta a precizat că este vorba despre venitul cabinetului, care nu este acelaşi cu venitul medicului: „Din suma pe care o primim de la Casa de Asigurări plătim utilităţi, chirii, dotări, salariile angajaţilor (asistente, contabil, femeie de serviciu) şi abia ceea ce rămâne reprezintă venitul medicului”.

„Noul contract ne transformă în iobagi”
După cum se menţionează în comunicatul remis de Societatea de Medicina Familiei, noul contract aduce prejudicii de ordin material şi moral profesiei de medic, „ne transfomă în iobagi, ne deprofesionalizeaă”, iar unele dintre motive sunt următoarele:
– contractul impune buget orientativ la medicamente
– se raportează o consultaţie la 3 luni pentru pacienţii cronici (şi o reţetă la 3 luni pentru aceşti pacienţi)
– valoarea punctului per serviciu este redus drastic şi nu mai permite susţinerea financiară a cabinetului
– pacienţii consultaţi la cererea acestora îşi pierd drepturile fireşti de asiguraţi, adică trebuie să-şi achite consultaţia
– medicul de familie este obligat să asigure din banii săi internet de bandă largă, computere, imprimante, sisteme de salvare a datelor, reţea pentru implementarea informatizării
– medicul de familie trebuie să efectueze personal toate serviciile informatice în timpul programului, fiind afectat, astfel, timpul alocat pacienţilor
– medicii de familie vor fi obligaţi să asigure servicii de permanenţă în viitoarele centre de permanenţă, iar dacă refuză vor fi penalizaţi.

Medicii de familie se pregătesc de proteste
Motivele enumerate mai sus stau la baza deciziei medicilor de familie de a organiza o serie de proteste. Calendarul acestora va fi stabilit sâmbătă. „Iar în paralel cu protestele vom încerca să obţinem certificate de conformitate pentru atestarea profesiei de medic, cu care am putea profesa în ţările UE. De altfel ni s-a transmis că avem două soluţii: ori plecăm din ţară şi aduc în locul nostru medici bulgari şi moldoveni ori trecem în regim exclusiv privat, ceea ce ar însemna că va trebui să luăm bani pentru fiecare consultaţie”, ne-a declarat dr. Mihaela Neagu Petrovici.
Societatea de Medicina Familiei va trimite o sesizare Parlamentului European şi Comisiei de Sănătate din cadrul Comisiei Europene pentru a trage un semnal de alarmă. „Poate prin organismele europene de control să se descopere unde se duc banii din sănătate. Din statisticile noastre reiese că doar 0,2% din contribuţiile la sistemul de sănătate se întorc efectiv în sistemul de sănătate. Toate prevederile din noul contract sunt împotriva medicilor şi pacienţilor, împotriva Constituţiei şi Legii 95 care reglementează sistemul sanitar, împotriva legislaţiei europene în domeniu”, a mai spus dr. Petrovici.
Ca răspuns la viitoarele proteste, Ministerul Sănătăţii i-a anunţat pe medicii de familie că, dacă nu semnează contractul cadru, va deroga medicii din ambulatorii să le preia listele de pacienţi. Şi asta chiar dacă Legea 95/2006 prevede că este ilegal să practici o specialitate pentru care nu te-ai pregătit…

49 de medici din Prahova au plecat să profeseze în străinătate
În prezent, în România sunt aproximativ 11.000 medici de familie. În Prahova sunt 360, la Câmpina – 19. Anul trecut, 2.779 de medici au solicitat colegiilor medicilor judeţene certificate profesionale curente (good standing) pentru a putea lucra în străinătate. Cei mai mulţi dintre cei care au plecat au specialitatea specialitatea medicină generală/ medicină de familie. Din Prahova, 12 medici chirurgi şi anestezişti au plecat în Franţa, 9 în Marea Britanie şi 3 în Germania. Şi tot din judeţul nostru au plecat anul trecut în străinătate 17 medici generalişti şi medici de familie şi 8 medici specialişti ATI.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *