Politica

Alegeri interne la PDL Câmpina, în această seară

Alegeri PDL Campina 1La sala mică a Casei Tineretului este în plină desfăşurare, la această oră (19.00), Conferinţa Municipală de alegeri a PDL Câmpina. Pe ordinea de zi figurează, printre altele, alegerea preşedintelui, vicepreşedinţilor şi secretarului organizaţiei locale. Nu există motive pentru ca actualul preşedinte, Horia Tiseanu, să aibă emoţii. Acesta este singurul candidat pentru un nou mandat la conducerea PDL Câmpina.
Trebuie spus faptul că sunt primele alegeri de la PDL, cel puţin din ultimii zece ani, la care presa nu a fost invitată. „Nu avem nimic de ascuns. Nu am invitat presa pentru că am organizat aceste alegeri în pripă. De altfel, nu avem invitaţi nici de la alte partide şi nici de la conducerea judeţeană sau centrală a partidului nostru. Sunt alegeri interne, normale, fără probleme”, ne-a declarat Horia Tiseanu.
Alegeri PDL Campina 2
Toate filialele PDL din teritoriu trebuie să organizeze alegeri interne cât mai repede, pentru a respecta graficul impus, oarecum, de conducerea centrală. „Conducerea mare” a PDL va fi aleasă în cadrul unei Convenţii care se va desfăşura în perioada 14-15 mai, eveniment ce va fi precedat, pe 19 februarie, de o şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare al partidului.
Vom reveni cu detalii de la Conferinţa Municipală a PDL Câmpina.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *