Este vorba despre sponsorizarea de 200.000 euro, bani destinaţi efectuării unor lucrări de modernizare la Spitalul Municipal Câmpina. La acest cont de disponibilităţi aflat la dispoziţia Primăriei se va umbla în momentul în care vor începe să vină facturile pentru lucrările de la spital. Acest lucru va mai dura, pentru că, mai întâi, conducerea Spitalului Municipal va trebui să demareze procedurile pentru licitaţii.
Vă reamintim că, în toamna anului trecut, primarul Horia Tiseanu şi membrii Consiliului de Administraţie au mers prin tot spitalul şi au stabilit, de principiu, lista lucrărilor care ar trebui efectuate la fiecare secţie. „Cele mai multe probleme sunt la etajul patru, la Boli Interne. Aici trebuie să intervenim cu mai multe fonduri pentru că nevoile sunt mari: geamuri şi uşi termopan, zugrăveală, mobilier. În plus, instalaţiile sanitare sunt în stare jalnică şi trebuie schimbate. Conducerea spitalului a modernizat alte secţii mai importante şi mai… delicate, să zicem, motiv pentru care a lăsat la urmă Bolile Interne”, spunea, la momentul respectiv, primarul Horia Tiseanu.
Am mai scris si cu riscul de a ma repeta le aduc aminte autoritatilor locale ca autorizatia de constrirea a Hipermarketului Kaufland nu a fost data decat in momentul cand s-a ,, sponsorizat,, Primaria ,ca deocamdata banii sunt in contul Primarie nu ai Spitalului Municipal si sa vedem noi ce se va intampla cand cei din Concernul Kaufland vor afla despre acest gest (donatie,spaga,sponsorizare).
Este contrar regulilor Uniunii Europene sa conditionezi o investitie numai daca dai bani,asa ca dom primar eu zic sa le da-ti banii firmei inapoi ,miroase a altceva.
Acum sunt curios daca se va merge pe acceasi filiera si la angajarile din acest hipermarket cum s-a mers la Carffour Campina,adica mai pe intelesul campineanului daca ai relatii in staful politic te poti angaja daca nu,ne pare rau.
Poate credeti ca prea imi bag nasul in lucrurile de genul asta,dar am sperat ca politicul sa isi vada de problemele orasului si ale locuitorilor dar o investiei de asa natura impreuna cu celelate care sau derulat in orasul nostru trec prin birocratie si in loc sa aducem firme serioase si cu renume le dam peste nas ,le punem bete in roate ,ba ca nu aveti voie sa intrati cu sens giratoriu ,si tot felul de eschivari.
Este strigator la cer dargi campineni ce scuza a au avut autoritatile locale privin intrarea in parcarea acestui magazin.
In toata Europa(ex.Brasov) sa renuntat la semafoare si se folosesc sensuri giratorii si noi facem un sens giratoriu cu 8 miliarde de lei vechi .
Fratilor spor la treaba si scuzati interesul pentru aceste lucruri dar este un forum liber ,dupa cum spune adminul si noi alegatorii ne spunem pasul aici ca la primarie este cam greu de ajuns.
Georgica revin si-ti spun ca folosesti cuvinte grele la adapostul anonimatului. Este ridicol sa critici pe cei care au adus 200.000 eu pentru investitii la spital. Care se vor face pentru cetateni si nu pentru director sau primar. Si inca ceva: la Brasov s-au realizat sensuri giratorii la intersectii si pe la jumatatea bulevardelor. Dar e greu de sesizat de catre cei cei care vor sa critice cu orice pret.