Consiliul Naţional al PSD şi Delegaţia Permanentă a PNL vor aproba mâine alianţa dintre cele două partide – Uniunea Social Liberală (USL). O alianţă ce va fi consfinţită printr-un protocol de colaborare valabil, atenţie, până la 31 decembrie 2020. Printre altele, acest protocol prevede ca la alegerile locale de anul viitor să existe candidaturi comune pentru consiliile judeţene şi primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ. În restul localităţilor, deci şi la Câmpina, organizaţiile PSD şi PNL au mână liberă.
PSD şi PNL+PC şi-au împărţit consiliile judeţene în perspectiva alegerilor din 2012. În 21 de judeţe, la şefia CJ va candida un pesedist, susţinut de Uniunea Social Liberală. În celelalte 20 de judeţe, va candida un liberal susţinut, de asemenea, şi de partenerii de alianţă. Lista de consilieri judeţeni va fi comună, la fel şi lista de candidaţi pentru consiliile locale din municipiile reşedinţă de judeţ. La Ploieşti, PSD şi PNL s-au grăbit să-şi anunţe oficial candidaţii pentru Primăria municipiului reşedinţă de judeţ – Iulian Bădescu, respectiv Adrian Semcu. Acum, unul dintre cei doi va trebui să renunţe la idee şi să-l susţină pe celălalt.
La Câmpina, conducerile PSD şi PNL vor trebui să decidă dacă vor avea un candidat comun la Primărie şi o singură lista de candidaţi la Consiliul Local sau vor merge cu candidaturi proprii. În momentul de faţă, probabil că primul gând al pesediştilor şi liberalilor câmpineni se îndreaptă spre… candidaturi separate, având în vedere „răceala” dintre cele două organizaţii. Oricum, preşedinţii filialelor câmpinene (Ion Dragomir – PSD şi Virgil Guran – PNL) se vor afla mâine la Bucureşti, la întrunirile menţionate, iar apoi vor trebui să-şi convoace birourile locale pentru a lua o decizie.