Politica

Sindicaliştii de la Cartel Alfa bat palma cu PSD

Cartel AlfaLa sfârşitul săptămânii trecute, la Casa Tineretului, a avut loc întâlnirea lunară a liderilor de sindicat din cadrul filialei judeţene a CNS Cartel Alfa. La această întâlnire a fost invitat şi senatorul George Severin, care le-a propus sindicaliştilor, în numele PSD Prahova, o colaborare cu acest partid. Liderii de sindicat au fost de acord cu ideea şi în perioada imediat următoare vor fi puse la punct detaliile acestei colaborări şi va fi semnat un protocol.  
În altă ordine de idei, preşedintele CNS Cartel Alfa Prahova, Iosif Mihăilescu, a declarat că este interesat de dialogul cu toţi parlamentarii, indiferent de partidul din care aceştia provin: „Prin rotaţie, de la fiecare formaţiune politică, fără nici o discriminare, vom invita pe rând pe toţi parlamentarii prahoveni, pentru un dialog direct cu sindicaliştii noştri”. Totuşi, în condiţiile în care Cartel Alfa va bate palma cu PSD, este greu de crezut că parlamentarii altor partide vor fi interesaţi de un dialog cu sindicaliştii. Decât, poate, să le propună o altă colaborare, un alt protocol…

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *