Social

Armele jandarmilor, principala atracţie pentru copiii care au vizitat unitatea câmpineană

Copii la jandarmi 1Ca în fiecare an, în preajma Zilei Jandarmeriei, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor pentru Comunicaţii, Informatică şi Logistică din Câmpina îşi deschide porţile pentru copiii de la şcolile din municipiu. Ieri, vizitatorii au urmărit un film documentar despre istoria Unităţii de Jandarmi, au vizitat instituţia, apoi au ajuns în poligon, unde li s-au prezentat armele jandarmilor. Neîncărcate, desigur. Discursurile conducerii unităţii şi filmul vizionat au atras şi nu prea atenţia copiilor. În schimb, odată ajunşi în poligon, nu mai exista nimic pentru ei decât puşca sau pistolul. Toţi au vrut să le vadă, să se… joace cu ele, să se fotografieze în ipostaze de „războinici”. Şi aproape că nu se mai lăsau duşi de acolo.  

Copii la jandarmi 2
Jandarmeria Română împlineşte 161 de ani
Pe 3 aprilie se împlinesc 161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, instituţie care, de-a lungul timpului, a fost implicată în aproape toate acţiunile care ţin de liniştea şi ordinea publică, iar în plan extern – în operaţiuni şi misiuni de pace, sub egida NATO.
Jandarmeria a apărut în 1850, când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Mircea cel Bătrân îi numea pe jandarmi „oamenii cei buni şi… bătrâni”, iar Mihai Viteazul le spunea „oamenii Măriei Mele”. Prima organizare complexă a Jandarmeriei Române a avut loc în 1893, când a apărut Legea asupra Jandarmeriei Rurale, concepută după modelul francez al vremii.
Copii la jandarmi 3

1 Comment

  1. titi says:

    un centru ,de ,,MIINI INDEMINATICE ,nu ar fi mai util

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *