Administratie publica

Consiliul Judeţean Prahova este de acord cu comasarea spitalelor pe care le are în subordine

Deşi iniţial punea comasarea sub semnul întrebării, Consiliul Judeţean consideră acum că aceasta reprezintă un proces viabil. În consecinţă, CJ este de acord cu comasarea Spitalului de Pediatrie şi a celui de Obstetrică – Ginecologie Ploieşti cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Reorganizarea celor trei spitale se va face în două etape. Mai întâi, Spitalul de Pediatrie va deveni secţie exterioară a Spitalului de Obstetrică – Ginecologie, urmând ca acesta din urmă să-şi păstreze personalitatea juridică, având în vedere că derulează, în prezent, două programe cu finanţare prin Banca Mondială. Ulterior, se va realiza şi a doua etapă a comasării. „Preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma, consideră că realizarea comasării între cele trei spitale poate oferi pacienţilor servicii medicale de calitate şi poate duce la îmbunătăţirea activităţii din toate punctele de vedere. Trebuie să conştientizăm faptul că încadrarea în norma europeană a acreditării spitalelor presupune îndeplinirea multor condiţii, care ţin atât de infrastructură, cât şi de asigurarea serviciilor medicale, condiţii pe care nu toate localităţile în care funcţionează în prezent spitale le îndeplinesc”, se arată într-un comunicat de presă remis de CJ.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *