Administratie publica

Primarii vor avea drept de vot în Consiliul Local

Ba chiar vor putea şi să conducă şedinţele CL, lucru care acum nu le este permis de lege. Ministerul Administraţiei şi Internelor pregăteşte, însă, un proiect de modificare a Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, proiect prin care primarii vor primi mai multe atribuţii. Ieri, la o întâlnire cu prefecţii din ţară, ministrul Traian Igaş a dat câteva detalii despre modificările care vor fi aduse Legii 215. „Primarii vor avea atribuţii identice cu cele ale preşedinţilor de consilii judeţene. Primarul va putea să conducă şedinţele de Consiliu Local şi să voteze ca orice consilier local. Primarul, plus consilierii locali, plus specialişti din cadrul aparatului Primăriei, care şi-au dat avizul pe un proiect de hotărâre, vor răspunde solidar când vor exista sesizări în instanţă”, a declarat ministrul Igaş, citat de Agerpres. O altă modificare anunţată de Igaş va viza învestirea consilierilor, care se va face prin hotărâre judecătorească şi nu prin votul celorlalţi consilieri.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *