Proiectul de lege privind coplata în sistemul medical a fost adoptat ieri de Senat, ca primă cameră decizională. Ultimul cuvânt asupra prevederilor proiectului îl va avea Camera Deputaţilor, dar este puţin probabil ca acest for decizional să vină cu modificări semnificative. După ce proiectul va fi aprobat şi de deputaţi, vom plăti pentru serviciile medicilor de familie şi ale medicilor specialişti din spitale, mai puţin pentru asistenţa de urgenţă.
Vă prezentăm în continuare tarifele pentru serviciile medicale, prevăzute în proiectul menţionat:
– consultaţiile medicului de familie – 5 lei
– vizite la domiciliu în afara programului – 15 lei
– consultaţia medicului specialist din ambulatoriu – 10 lei
– consultaţia medicului specialist în afara programului – 20 lei
– spitalizarea de zi – 10 lei
– spitalizare continuă – 50 lei/internare
Nu vor plăti coplata:
– pensionarii cu venituri de sub 700 lei/lună
– copiii până la 18 ani
– tinerii cu vârste între 18-26 ani, care nu au venituri
– bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, fără venituri din muncă
Serviciile care nu se plătesc:
– naşterea
– serviciile acordate bolnavilor cu afecţiuni incluse în Programul de sănătate, pentru afecţiunea de bază (chimioterapie, radioterapie, hemodializă, dializă peritoneală)
– serviciile acordate în situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, până la stabilizarea bolnavului
– serviciile acordate bolnavilor cu afecţiuni endemo-epidemice.