De astăzi până la 31 martie, traficul rutier este restricţionat pe DN 1, în zona oraşului Buşteni, din cauza unor lucrări de reparaţie a podului boltit peste Valea Albă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, se circulă pe câte o bandă pe sens, traficul fiind dirijat cu ajutorul unei instalaţii de semaforizare. Poliţiştii recomandă conducătorilor auto ca să folosească ruta alternativă DN 1A Ploieşti-Cheia-Braşov şi retur. Lucrările de reparaţii la podul boltit sunt executate de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.