Consiliul Local Câmpina va reveni, în şedinţa de mâine, asupra hotărârii privind subvenţionarea biletelor pentru transportul de persoane pe raza municipiului. Până acum, se subvenţionau cu 2 lei/călătorie biletele pentru veteranii de război şi văduvele veteranilor, persoanele cu dizabilităţi, foştii deţinuţi politici şi persoanele deportate, pensionarii de peste 70 de ani, cu o singură pensie în familie, mai mică de 400 lei. Se revine asupra proiectului şi se vor face două modificări. Vor beneficia de 10 bilete gratuite pe lună pensionarii de peste 70 de ani, care au un venit lunar net pe membru de familie mai mic de 500 lei. De asemenea, vor beneficia de bilete subvenţionate persoanele cu handicap grav sau accentuat, dar şi asistenţii personali ai acestora.
„După aprobarea hotărârii referitoare la subvenţionarea biletelor, în ianuarie 2011, la audienţe au venit multe persoane care nu mai îndeplineau criteriile stabilite de noi, dar care aveau, totuşi, venituri foarte reduse. De aceea, am considerat că trebuie să modificăm vechea hotărâre, să ridicăm plafonul pentru pensionari şi să clarificăm situaţia privind persoanele cu dizabilităţi”, ne-a declarat primarul Horia Tiseanu. Potrivit acestuia, pentru subvenţionarea biletelor de călătorie se alocă 216.000 lei de la bugetul local, în acest an. În 2010, nivelul cheltuielilor cu acest tip de subvenţionare a fost de 73.000 lei.
Un lucru bun si cuvinte de lauda pentru consilieri si primar.
Cu alte cuvinte hai sa mai facem si noi ceva pentru campineni ca deja le-am luat pielea…………..